Ministrul Florian Bodog, acuzat că a votat de două ori OUG 14/2017

vocea.biz / 14.02.2017
Ministrul Florian Bodog, acuzat că a votat de două ori OUG 14/2017

Institutul pentru Politici Publice a semnalat, marţi, că ministrul Sănătăţii şi senatorul Florian Bodog apare pe listingul de vot al Senatului că a votat de două ori proiectul de Lege de aprobare a OUG 14/2017 şi cere Biroului Permanent să ofere explicaţii pentru eroarea apărută sau să sesizeze organele de urmărire penală în cazul în care sunt indicii de săvârşire a unor infracţiuni. În replică, Florian Bodog precizează că nu putea comite o astfel de eroare întrucât este senator cu vechime şi, în plus, nu avea niciun motiv să fraudeze votul, scrie news.ro

IPP precizează că Florian Bodog pare să fie votat de două ori proiectul de lege, după cum arată lista voturilor nominale publicată pe site-ul Senatului.

”Cele două voturi ale ministrului/senatorului Bodog în favoarea aprobării aceluiaşi proiect de lege pentru aprobarea OUG 14/2017 şi implicit pentru abrogarea OUG nr. 13/2017 contestată de către cetăţeni, este surprinzător şi din perspectiva anterioarei opţiuni de a aproba, alături de ceilalţi miniştrii din cabinetul Grindeanu,  proiectul de OUG nr. 13/2016 fără niciun comentariu (conform stenogramei şedinţei de guvern din ianuarie a.c. dată publicităţii recent de Guvern)”, se arată într-un comunicat al Institutului.

Institutul pentru Politici Publice cere Biroului Permanent al Senatului României să explice public listingul de vot cu voturi duble şi să sesizeze organele competente dacă în urma verificărilor rezultă indicii ale unor infracţiuni.

”Cetăţenii au dreptul să aibă informaţia corectă despre cum a votat fiecare ales asupra proiectelor de acte normative iar conducerea celor două Camere trebuie să ia toate măsurile în acest sens”, mai precizează sursa citată.

În replică, Florian Bodog a respins ”cu fermitate” afirmaţiile IPP.

”Ministrul Sănătăţii este la al doilea mandat de senator, cunoaşte procedurile privind modalitatea de vot în Senatul României şi, ca urmare, nu ar putea produce o astfel de eroare. Mai mult, ministrul Bodog a declarat că nu ar fi avut nici un motiv să procedeze într-o asemenea măsură, coaliţia aflată la guvernare având majoritatea voturilor în Senat”, se arată într-un comunica al Ministerului Sănătăţii.

 

Citește și...