Câteva zeci de oameni – susţinători ai Guvernului Grindeanu – protestează, vineri seară, pentru a şasea zi consecutiv, în faţa Palatului Cotroceni. Manifestanţii încep să se strângă şi în Piaţa Victoriei, pentru cea de a unsprezecea zi de proteste.
Manifestaţia s-a încheiat în jurul orei 20.40, iar cu puţin înainte cei rămaşi până la final au intrat într-o horă pe melodia populară ”Doamne, ocroteşte-i pe români”.
În jurul orei 20.30, cam 30-40 de protestatari au intrat în horă înainte să plece acasă.
La protestul din faţa Palatului Cotroceni au fost aproximativ 400 de oameni. Manifestanţii au suflat în vuvuzele, au huiduit şi au scandat ”Demisia”, ”DNA fără cucuvea”, ”Suspendare pentru instigare” şi “Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm”.
Pe pancartele pe care le-au purtat protestatarii de la Palatul Cotroceni se putea citi, printre altele: ”Când strada dă jos Guvernul, e lovitură de stat”, ”Peste 4 milioane am votat PSD”, ”Iohannis, ai demnitate! Nu te mai plânge la UE!”, ”Vom sta aici până vei pleca”, ”Am votat un preşedinte şi am primit circ”, “Demisia”, “Ghinion, nu mai eşti preşedintele meu” şi “Susţin Guvernul Grindeanu”.
În faţa Palatului Cotroceni sunt aproximativ 70 de persoane, care scandează lozinci de susţinere a Guvernului Grindeanu şi cer demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Ei au pancarte cu mesaje precum “Demisia”, “Iohannis nu e preşedintele meu”, “Ghinion, nu mai eşti preşedintele meu”, “Susţin Guvernul Grindeanu”.
Aceasta este cea de a şasea zi de proteste în faţa Palatului Cotroceni.
Joi seară, în faţa Palatului Cotroceni au protestat aproximativ 700 de oameni care au cerut demisia preşedintelui preşedintele Klaus Iohannis. Recordul de participanţi la manifestaţia de la Cotroceni a fost puţin peste 2.000. Marţi, o parte a manifestanţilor au venit la protest cu autocare şi microbuze înmatriculate în judeţul Dolj.
Miercuri seară, preşedintele Klaus Iohannis a mers în mijlocul protestatarilor, încercând să aibă un dialog cu ei. “Suntem cu toţii români”, le-a spus manifestanţilor preşedintele Klaus Iohannis, care a stat acolo timp de câteva minute. Oamenii l-au huiduit şi i-au reproşat că a dezbinat ţara, strigând “Demisia”. Ulterior, Iohannis a scris pe Facebook că înţelege să îşi exercite mandatul de preşedinte ascultând vocea tuturor românilor, indiferent de opţiunile lor şi că este “absolut firesc să existe diferenţe de păreri”, fiind dreptul fiecărui cetăţean să-şi exprime convingerile paşnic şi civilizat.