UPDATE: A 10-a zi de proteste: Aproximativ 5.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei -VIDEO şi FOTO

vocea.biz / 09.02.2017
UPDATE: A 10-a zi de proteste: Aproximativ 5.000 de persoane  s-au adunat în Piaţa Victoriei -VIDEO şi FOTO

Bucureştenii au început să se strângă, joi seară, pentru a zecea zi la rând, şi în Piaţa Victoriei, unde  cer demisia Guvernului Grindeanu. Manifestanţii au curăţat o parte din zăpada aflată în perimetrul împrejumuit cu garduri de jandarmi. Ei au scris pe jos, în zăpada rămasă, #rezistăm, #existăm, potrivit News.ro.
proteste ziua 10 (2)

UPDATE 23.00 A zecea zi de manifestaţii antiguvernamentale în Piaţa Victoriei din Capitală s-a încheiat

A zecea zi de manifestaţii antiguvernamentale în Piaţa Victoriei din Capitală s-a încheiat, numărul maxim de manifestanţi fiind atins în jurul orei 21.15, când în faţa sediului Executivului s-au aflat aproximativ 5.000 de persoane. În scurtă vreme, demonstranţii au început să plece masiv, astfel că, la ora 22.00, în piaţă mai erau aproximativ 2.000 de oameni, iar numărul lor a scăzut la 200, o jumătate de oră mai târziu.

UPDATE 22.45 Manifestaţia din Piaţa Victoriei din Capitală se apropie de final

Manifestaţia din Piaţa Victoriei din Capitală se apropie de final, după ce, în faţa Guvernului, au rămas aproximativ 200 de persoane, iar oamenii continuă să plece spre metrou. Demonstranţii rămaşi în piaţă strigă: “Zi de zi aici vom fi” şi “Jandarmeria, jos pălăria”

UPDATE 22.05 Manifestanţii au început să plece din Piaţa Victoriei

Manifestanţii au început să plece din Piaţa Victoriei. Cei rămaşi scandează: “Rezistăm, rezistăm!” şi “Zi de zi aici vom fi”

proteste ziua 10 (5)

UPDATE 21.30 Numărul manifestanţilor a ajuns la 5.000

Aproximativ 5.000 de oameni protestează la această oră în Piaţa Victoriei din Capitală, scandând “Jos Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu”, “Altă întrebare? Altă guvernare”.

Manifestanţii fluieră, bat în tobe şi suflă în vuvuzele, zgomotul din Piaţa Victoriei fiind asurzitor.

La o portavoce sunt strigate lozinci precum: “România, trezeşte-te”, “Rezistăm, nu plecăm”, “Altă întrebare? Altă guvernare”, preluate apoi de toată mulţimea.

Protestatarii sar pe loc să se încălzească, temperatura înregistrată acum în Bucureşti fiind de minus 5 grade Celsius. Manifestanţii şi-au aprins luminile telefoanelor. Ei mai scandează: “La închisoare, nu la guvernare”, “Hoţii”.

Pe pancartele manifestanţilor se poate citi: “Demisia! Nu putem sta să vă păzim noapte de noapte!”, “M-am odihnit. Am revenit. # rezist”, “Jos guvernul mafiot PSD-ALDE”, “#rezist. Ghinion”, “Hoţii la puşcărie”, “Grindeanu, du-te după Iordache”.

 

UPDATE 21.00 Protestarii au aprins lanternele

La fel ca şi în serile precedente, la ora 21.00 fix, protestatarii şi-au aprins lanternele la telefoane, transmiţând astfel un mesaj.

UPDATE 20.45 Protestatarii din Piaţa Victoriei sunt paşnici

proteste ziua 10 (6)

Spre deosebire de serile precedente, protestarii din Piaţa Victoriei sunt paşnici. Nu au vuvuzele şi au mai puţine steaguri. Momentele în care scandează sunt alternate cu momente de linişte totală.

proteste ziua 10 (4)

 UPDATE 20.15: Mesaj lung de 20 de metri

Protestatarii au afişat un mesaj pe asfalt lung de 20 de metri cu textul: Respectăm votul dat şi cerem Guvern nou, competent şi curat

Banner protest

UPDATE 19.50 Numărul manifestanţilor a ajuns la 3.000

proteste ziua 10 (3)

 

În Piaţa Victoriei continuă să vină protestatari iar numărul acestora a ajuns la 3.000

 

UPDATE 19.10 :Aproximativ 300 de persoane în Piaţa Victoriei

Numărul celor care s-au adunat în Piaţa Victopriei a crescut la 300.  Manifestanţii scandează “Hoţii”, “Demisia”, “DNA să vină să vă ia”, “PSD, ciuma roşie” şi suflă în vuvuzele. Circulaţia se desfăşoară normal în zonă.

Oamenii care s-au adunat în faţa sediului Guvernului nu depăşesc perimetrul împrejumuit cu graduri de jandarmi. Ei fluieră, suflă în vuzuzele şi strigă: “Noaptea ca hoţii, “Demisia”, “DNA să vină să vă ia” .

Majoritatea şoferilor care trec prin Piaţa Victoriei claxonează în semn de solidaritate cu demonstranţii.

Pe pancartele din piaţă se pot citi mesajele:”#rezistăm”,”Rezistenţa devine datorie”, “Îndrăzneşte să crezi. Noi suntem generaţia care o să vă schimbe”,”Nu pot ei minţi cât putem noi gândi”, “Jos Guvernul”.

Unii protestatari flutură steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite


În cele zece zile de proteste, numărul record de manifestanţi din Piaţa Victoriei a fost atins duminică, peste 280.000 de oameni protestând chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanţa de Urgenţă privind codurile penale.

În cele nouă zile de proteste, numărul record de manifestanţi din Piaţa Victoriei a fost atins duminică, peste 280.000 de oameni protestând chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanţa de Urgenţă privind codurile penale. Oamenii au spus că nu vor renunţa la proteste, pentru că Guvernul a minţit, a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba prevederi din codurile penale, în beneficiul unor politicieni, şi trebuie să răspundă pentru ce a făcut şi să îşi dea demisia.

(News.ro)

Citește și...