Un autocar s-a răsturnat pe DN 64. Doi dintre cei 18 pasageri au ajuns la spital

vocea.biz / 08.02.2017
Un autocar s-a răsturnat pe DN 64. Doi dintre cei 18 pasageri au ajuns la spital

Un autocar în care se aflau 18 pasageri s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, în judeţul Sibiu, pe DN 64, între localităţile Osica de Sus şi Brâncoveni. Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului, suferind răni în zona capului.

Reprezentanţii ISU Olt au declarat, miercuri dimineaţa, că în urma accidentului două persoane au fost rănite, fiind transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina.

„Este vorba despre două victime, un bărbat şi o femeie, ambii cu traumatisme cranio-cerebrale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonier major Alin Băsăşteanu.

Autovehiculul venea de la Caracal şi se îndrepta spre Slatina, iar accidentul s-a petrecut, cel mai probabil, pe fondul depunerii unui strat de zăpadă pe carosabil, şoferul autocarului pierzând controlul asupra direcţiei de mers şi ajungând pe câmp.

(Mediafax)

Citește și...