Trafic rutier în condiții de ceață densă pe A2 și pe drumuri din mai multe județe

Diana Dorner / 06.02.2017
Trafic rutier în condiții de ceață densă pe A2 și pe drumuri din mai multe județe

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate din cauza ceții dense, luni dimineață, pe autostrada A2 București – Constanța, în special pe tronsonul București – Cernavodă, dar și pe drumuri din mai multe județe. 

Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) avertizează că fenomenul este prezent pe autostrada A2 București – Constanța (în special pe tronsonul București – Cernavodă) și pe numeroase artere din județe precum Constanța, Buzău, Brăila, Călărași, Cluj, Vrancea, Iași, Botoșani, Galați sau Suceava.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire, împreună cu cele de ceaţă în condiţii de vizibilitate scăzută, şi să ţină cont de faptul că pe timp de ceaţă depăşirea este cea mai periculoasă manevră.

De asemenea, Centrul Infotrafic mai transmite că, în afară de regulile obişnuite referitoare la circulaţia pe timp de ceaţă, trebuie avute în vedere şi câteva recomandări specifice autostrăzilor:

  • Urmaţi indicaţiile afişate pe panourile electronice, în primul rând cele referitoare la viteză!
  • Măriţi distanţa în mers între autovehicule!
  • Nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă! În cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!

Totodată, puteţi solicita sprijinul Poliţiei Autostrăzi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

Cincisprezece judeţe se află, luni dimineaţă, sub avertizare cod galben de ceaţă, iar în unele zone se va înregistra şi polei. Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) anunță că judeţele afectate sunt Vrancea, Iaşi, Bacău, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Suceava, Cluj, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Atenţionarea cod galben de ceaţă este valabilă până la ora 9.00.

Citește și...