Influenţele “Buldogului” Vasile Blaga. Îşi repara maşina prin chestorul Liviu Popa fără a plăti, sau folosindu-se de firma senatorului Ghilea

Claudia Bonchis / 06.02.2017
Influenţele “Buldogului” Vasile Blaga. Îşi repara maşina prin chestorul Liviu Popa fără a plăti, sau folosindu-se de firma senatorului Ghilea

Numele politicianului Vasile Blaga apare în rechizitoriul întocmit de către procurorii DNA Oradea în dosarul în care chestorul Liviu Popa, poliţişti cu funcţii din Bihor, dar şi un judecător de la Tribunalul Bihor, au fost trimişi în judecată. Autoturismul politicianului a fost reparat în mai multe rânduri, într-un service din Oradea, însă, niciodată policianul nu a achitat reparaţiile. Chiar şi atunci când acestea au fost plătite, decontul a fost făcut de către firma Construcţii Bihor, deţinută de senatorul Gavrilă Ghilea, prim-vicepreşedintele PNL Bihor.

Născut în Bihor, Vasile Blaga a rămas legat de origini. Are o casă în Oradea şi alta în localitatea natală Petrileni. Are şi prieteni, iar printre aceştia se află şi chestorul Liviu Popa, fostul şef al IPJ Bihor, dar şi fost şef al IGPR-ului. Un alt prieten de-a lui Blaga este senatorul liberal Gavrilă Ghilea. Dacă Popa a ocupat funcţii importante pe vremea când Blaga conducea Ministerul de Interne, firma senatorului Ghilea a reuşit să obţină contracte importante cu instituţii subordonate MAI-ului. Pentru că există suspiciuni din partea procurorilor despre cum au fost atribuite în schimbul unor foloase acele contracte, a fost disjuns un nou dosar în care toţi trei sunt anchetaţi pentru dare şi luare de mită.

Vasile Blaga a intrat în atenţia procurorilor DNA Oradea în dosarul în care chestorul Popa este trimis în judecată, alături de alte nouă persoane, pentru fapte de corupţie.

Denunţ

Unul dintre denunţurile înregistrate la dosar este cel al lui  Varga Zoltan Andras administratorul service-ului Tophaus Impex Oradea care, în 2008, a participat la o licitație pentru atribuirea serviciilor privind reparația autoturismelor marcă străină aparținând I.P.J. Bihor,  contractul fiind încheiat pe o perioadă de 9 luni. După expirarea perioadei respective, maşinile IPJ-ului au continuat să fie reparate la acelaşi service.

Din 2015 însă, la service au mai ajuns şi alte maşini. Este vorba despre maşina personală a chestorului Popa, maşina soţiei acestuia, dar şi maşina politicianului Vasile Blaga.

Potrivit declaraţiei date de administratorul service-ului, din 2015, până în vara lui 2016, maşina lui Blaga a ajuns la reparat de trei ori. Una dintre reparaţii, în valoare de peste 3.900 de lei a fost decontată, la cererea chestorului Popa, pe firma Construcţii Bihor, deţinută de senatorul Gavrilă Ghilea. În timpul audierilor, Ghilea le-a confirmat procurorilor anticorupţie plata respectivă, dar şi faptul că Blaga nu i-a restituit banii.

La acelaşi service, din 2015, până în vara lui 2016, Popa a trimis maşina s-a personală, sau maşina soţiei. Au fost efectuate reparaţii la electromotor, înlocuirea filtrului de polen și a becurilor frână și far, schimb ulei motor, înlocuirea plăcuțelor de frână și a senzorului, a discurilor de frână, a amortizoarelor spate, bucșe, broască ușă, anvelope de vară, etc. În tot acest timp, lucrările efectuate nu au fost achitate.

“În schimbul foloaselor necuvenite, chestorul de poliție Liviu Popa a direcţionat comenzile şi a acceptat ca toate reparațiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului IPJ Bihor să fie efectuate la service-ul Tophaus Impex Srl, în anul 2014 fiind decontate reparații și servicii în valoare de peste 84.000 de lei, în anul 2015 fiind decontate reparații și servicii  de peste 110.000, iar în cursul anului 2016, până în luna iulie, fiind decontate reparații în valoare de peste 46.000 lei, cheltuieli semnificativ mai mari decât în anii precedenți, când polițistul a achitat contravaloarea reparațiilor efectuate de acelaşiservice la autoturismele sale și ale apropiaților săi”, arată procurorii DNA Oradea, în rechizitoriu.

Aproximativ 80% din activitatea desfăşurată de service în perioada 2014-2016 a fost pe relaţie cu IPJ Bihor.

De frica DNA-ului

În declaraţia pe care a dat-o, Varga Zoltan Andras a susţinut că  din 2015 inspectorul șef Liviu Popa nu i-a mai achitat contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismele acestuia, deși nu a existat niciun fel de înțelegere pentru eșalonarea plății reparațiilor efectuate.

În toamna lui 2016, când a aflat că Varga a fost audiat la DNA, chestorul Popa a luat legătura cu acesta şi i-a cerut să-i spună care este valoarea datoriile pe care le are faţă de el. În mai multe etape, şi-a achitat datoriile de la service, însă, răspunderea penală nu a fost înlăturată.

În acelaşi rechizitoriu, procurorii mai arată cum Popa abuza de funcţia sa de conducere. Şoferii instituţiei pe care o conducea îi duceau copiii la şcoală sau la antrenamente, nevasta la serviciu sau la peteceri. Tot şoferii de la IPJ erau cei care îl aşteptau pe Liviu Popa când mergea la nunţi, sau la întâlnirile cu masonii.

“După orele de program, inculpatul Popa Liviu a folosit în interes personal autoturismele de serviciu şi şoferii în cauză, inclusiv cu ocazia ținutelor masonice ce aveau loc într-un imobil de pe strada Mihail Kogălniceanu din Oradea şi a agapelor la care participau membrii masoni ai Lojii Ţara Crişurilor din cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România.”, arată procurorii anticorupţie în rechizitoriu.

În timp ce Popa este anchetat pentru mai multe fapte de corupţie, politicianul Vasile Blaga are calitatea de martor, la fel ca senatorul Gavrilă Ghilea.  Dosarul a fost trimis în judecată şi se află pe rol la Curtea de Apel Oradea.

Citește și...