Accident rutier grav, în Pantelimon, luni după-amiază. O femeie a murit, doi copii au fost încarcerați – UPDATE

Amalia Blanariu / 06.02.2017
Accident rutier grav, în Pantelimon, luni după-amiază. O femeie a murit, doi copii au fost încarcerați – UPDATE

Un accident rutier grav, în urma căruia o femeie a murit şi doi copii au rămas încarcerați, s-a produs luni după-amiază, în orașul Pantelimon.

Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti, accidentul s-a petrecut între o autoutilitară şi un autoturism. In autoutilitară se aflau două persoane care în urma accidentului nu prezintă traumatisme, iar în autoturism se aflau o femeie de aproximativ 35 de ani, declarată decedată, şi doi copii de 7 şi 4 ani, conştienţi, aflati în grija echipajelor medicale.

Un bărbat din autoutilitară a suferit un atac de panică, iar el şi cei doi copii vor fi transportaţi la Spitalele Floreasca, Sfântul Pantelimon şi Grigore Alexandrescu.

Accidentul s-a produs pe Bd. Biruinței din orașul Pantelimon, în jurul orei 18.00, și a fost soldat cu trei victime, dintre care doi copii încarcerați. La fața locului acționează echipaje medicale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București Ilfov, dar și o autospecială pentru descarcerare, potrivit lui Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

”În prezent se lucrează pentru descarcerarea victimelor. După o primă evaluare medicală, în momentul de față toate victimele sunt inconștiente și au fracturi multiple”, a declarat Adrian Marin.

Citește și...