Universitatea din București: Guvernul României a abandonat aseară contractul social cu românii

Ioana Nicolescu / 01.02.2017
Universitatea din București: Guvernul României a abandonat aseară contractul social cu românii

Universitatea din București a lansat astăzi un apel public către instituțiile statului, pentru apărarea statului de drept în România. Mai mulți profesori universitari, printre care și rectorul Universității, fost ministru al Educației, Mircea Dumitru, au semnat un apel public pentru apărarea statului de drept.  Reacția vine ca urmare a deciziei Guvernului privitoare la Ordonanța de Urgență de modificare a Codului penal, pe care conducerea universității o califică drept „politică anti- românească”.

Semnatarii scrisorii menționează că „Guvernul României a abandonat (…) contractul social cu românii. La adăpostul întunericului și al minciunilor, în dispreț total față de încrederea cu care a fost învestit de milioane de români, Guvernul României a legalizat furtul, necinstea, ilegalitatea.  Cabinetul Grindeanu ne-a transmis ieri mesajul că munca onestă și respectarea legii sunt pentru cei mai puțin norocoși, iar furtul și disprețul față de legile care guvernează ordinea socială sunt privilegiul celor aleși.”

În continuare, reprezentanții Universității din București spun că „Pentru fiecare dintre lucrurile de care ne putem bucura astăzi, dreptul la opinie, egalitatea în fața legii, dreptul la educație sau lupta împotriva corupției, am făcut cu toții eforturi de-a lungul ultimilor 27 de ani. În toate acestea, am fost mânați de credința că vom prospera ca națiune doar prin domnia legii. Munca noastră, speranța că mâine vom putea construi o Românie mai bună decât astăzi, au fost călcate în picioare. Politica anti-românească și anti-națională a Guvernului va alunga românii din propria țară, sătui de abuzuri și măsuri discreționare.”

Prin urmare, reprezentanții comunității academice a Universității din București condamnă public deciziile luate de Guvern împotriva statului de drept și solicită intervenția instituțiilor abilitate ale statului pentru stoparea intrării în vigoare ale ordonanței menționate.

„Condamnăm cu tărie decizia Guvernului României de aprobare a Ordonanței de Urgență de modificare a Codului penal. Efectele pe care le-ar putea avea aplicarea acesteia sunt devastatoare nu numai pentru statul de drept din România, dar și pentru credibilitatea țării noastre în plan internațional. Solicităm instituțiilor abilitate să ia toate măsurile posibile pentru stoparea acestor derapaje inadmisibile de la statul de drept, de la funcționarea normală a unei societăți democratice”, se arată în apelul universității.

Semnatarii apelului sunt prof. dr. Mircea Dumitru- Rector al Universității din București, prof. dr. Marian Preda- Președinte al Senatului, prof. dr. Romiță Iucu- Prorector, prof. dr. Magdalena Platis- Prorector, prof. dr. Laurențiu Leuștean- Prorector, prof. dr. Liviu Papadima- Prorector, conf. dr. Constantin Mihailciuc- Prorector, prof. dr. Laurențiu Vlad- Prorector, Prof. dr. Bogdan Murgescu- Director CSUD, Academician Marius Andruh- profesor al Universității din București.
Lista rămâne deschisă, iar cei care doresc să se alăture demersului ne pot scrie la adresa de e-mail: semnatari@unibuc.ro. Lista va fi updatată periodic.

Citește și...