Peste 100 de turişti, printre care şi 18 copii, au rămas, duminică, blocaţi pe platoul Bucegi, în zona Babele, după ce telecabina a fost oprită din cauza vântului puternic. Turiştii au început coborâţi cu utilajele pentru bătătorit zăpada, primul grup, format din 54 de persoane, fiind coborât la Dichiu, de unde oamenii sunt preluaţi de microbuze şi autovehicule de teren ale structurilor din subordinea MAI, transmite News.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, a declarat că primii 54 dintre turiştii blocaţi pe munte au fost coborâţi cu ratrac-urile, decizia de a se renunţa la coborârea pe jos fiind luată în condiţiile în care pe munte vântul suflă puternic, iar operaţiunea ar fi fost foarte dificilă.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, turiştii au urcat cu telecabina în cursul zilei de duminică pe platoul Bucegi, însă din cauza vântului puternic instalaţia de transport pe cablu a fost oprită, în condiţiile în care nu ar circula în siguranţă.
Ei au rămas în zona staţiei de telecabină şi au cerut ajutorul autorităţilor, iar în zonă au plecat salvamontişti şi jandarmi din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Eduard Ţelea, a declarat pentru News.ro că aproximativ 18 de copii se află printre cei aproape 150 de turişti rămaşi blocaţi la peste 2000 de metri altitudine, datele fiind furnizate de către cei care au sunat la 112.