Poliţiştii doljeni au descoperit în urma unor percheziţii domiciliare patru mii de articole pirotehnice, o puşcă cu aer comprimat şi două pistoale tip airsoft, toate acestea fiind deţinute fără respectarea condiţiilor legale. Doi bărbaţi şi o femeie sunt cercetaţi în acest caz.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, vineri, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Bechet au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele a trei persoane, de 27, 41 şi respectiv 47 de ani, toate trei din comuna doljeană Sadova, titrează News.ro.
Astfel, în urma percheziţiei la una dintre adrese, poliţiştii au găsit o armă cu aer comprimat, tip puşcă, calibru 4,5 mm, pe care o femeie în vârstă de 47 ani o deţinea fără drept, nefiind autorizată în acest sens. De asemenea, poliţiştii au mai găsit şi un pistol tip airsoft, calibru 6 mm, care urmează a fi expertizat de către specialiştii criminalişti din cadrul IPJ Dolj.
Au fost deschise dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, dar şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice, cât şi cele trei arme au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate provenienţa acestor bunuri.