Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate până când revendicările lor nu vor fi rezolvate

Vocea.biz / 29.12.2017
Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate până când revendicările lor nu vor fi rezolvate

Medicii de familie au anunţat că vor continua protestele și nu vor mai acorda servicii medicale decontate de CNAS începând cu data de 3 ianuarie. Specialiștii din sănătate spun că protestele nu se vor opri până când nu le sunt rezolvate revendicările. 

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au anunțat că protestele vor continua având în vedere faptul că nu le-au fost rezolvate solicitările. Chiar dacă protestează de mai bine de o lună de zile, medicii spun că nu s-au făcut pași nici măcar în ceea ce privește debirocratizarea sistemului iar dreptul de vacanță este în continuare doar o promisiune.

”Debirocratizarea este doar un deziderat, nimic din ce s-a propus pentru ca pacienţilor să le fie mai uşor în sistem nu este nici măcar încă la nivel de proiect. Finanţarea asistenţei medicale primare a fost tratată cu mărunţişuri, suma alocată prin suplimentarea bugetului fiind nesemnificativă faţă de nevoile reale ale cabinetelor pentru ca pacienţii să poată beneficia de servicii medicale de calitate. Dreptul la vacanţă al medicilor de familie continuă să fie doar o promisiune, nefiind găsită o soluţie,” se arată într-un comunicat al SNMF și FNPMF.

Mai mult, organizațiile profesionale reclamă faptul că în ultima perioadă, medicii de familie au fost intimidați și chiar amenințați de casele județene de asigurări de sănătate.

“Pe lângă toate acestea, în ultimele zile medicii au fost intimidați și amenințați de către casele județene de asigurări de sănătate, pentru a asigura depunerea unor cereri fără valoare, neprevăzute în contract și pentru semnarea actelor adiționale, care de ani de zile sunt semnate retroactiv, fără ca până acum aceste proceduri să fi fost clamate ca ilegale, așa cum suntem amenințati acum!,” spun medicii de familie.

Medicii spun că vor continua protestele și nu vor acorda servicii medicale decontate până la rezolvarea tuturor solicitărilor.

“Este hilar sa ameninți că medicii de familie vor fi imediat înlocuiți, în condițiile crizei grave de personal și a incapacității caselor de a asigura măcar medici înlocuitori! În aceste condiții continuam să fim îndreptățiți să ne cerem drepturile și să refuzăm semnarea actelor adiționale. Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări până când solicitarilor lor vor fi luate în seamă!,” se mai arată în comunicatul comun de presă.

Medicii de familie au anunțat anterior că începând cu 3 ianuarie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de CNAS.

Citește și...