Apel la pace pentru Ierusalim, făcut de Papa Francisc, în mesajul său “Urbi et orbi” de Crăciun

Vocea.biz / 25.12.2017
Apel la pace pentru Ierusalim, făcut de Papa Francisc, în mesajul său “Urbi et orbi” de Crăciun

Papa Francisc a făcut un apel la pace “pentru Ierusalim şi pentru Ţara Sfântă”, luni, în tradiţionalul său mesaj de Crăciun, precizând că speră că prin discuţii se va ajunge la o soluţie.

“Să ne rugăm pentru ca dorinţa de dialog să prevaleze şi să se ajungă, prin negociere, la o soluţie care să permită coexistenţa paşnică a celor două state. Fie ca Domnul să susţină eforturile tuturor celor din comunitatea internaţională, inspiraţi de dorinţa de a ajuta acele pământuri să găsească, în ciuda obstacolelor importante, armonie, dreptate şi siguranţa pe care le aşteaptă de mult timp”, a spus Papa Francisc de la balconul Basilicii Sfântul Petru.

Suveranul Pontif a vorbit despre ţările afectate de conflicte, menţionând copiii care au de suferit din cauza războaielor. “Îl vedem pe Iisus în chipurile copiilor sirieni încă marcaţi de războiul care, în ultimii ani, a cauzat atâta vărsare de sânge în acea ţară”.

Papa Francisc a făcut referire şi la situaţia din Peninsula Coreeană: “Să ne rugăm penru ca în Peninsula Coreeană să se treacă peste conflicte şi încrederea reciprocă să se dezvolte în interesul întregii lumi”.

Mesajele Papei Francisc vin în contextul violenţelor de după recunoaşterea de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi al tensiunilor legate de Coreea de Nord.

Citește și...