Un poliţist arădean, rănit cu maceta în urma unei altercaţii dintr-un club

Vocea.biz / 24.12.2017
Un poliţist arădean, rănit cu maceta în urma unei altercaţii dintr-un club

Un poliţist în vârstă de 32 de ani, din Arad, a fost rănit, duminică dimineaţă, cu o macetă în urma unei altercaţii pe care a avut-o cu doi bărbaţi într-un club din centrul municipiului Arad, victima fiind transportată la spital cu răni la unul dintre braţe. Agentul de poliţie era în timpul liber şi petrecea în club, iar atacul cu maceta a avut loc în faţa localului. Oamenii legii au identificat și dus la audieri doi suspecţi la scurt timp de la atac.

Incidentul a avut loc la ora 06,00, în faţa unui club aflat în Piaţa Avram Iancu din Arad, după un conflict verbal dintre un poliţist de 32 de ani şi alţi doi bărbaţi care petreceau în local, informează News.ro.

Potrivit martorilor, cei trei bărbaţi au ieşit în faţa localului şi s-au bătut, iar unul avea o macetă.

„În faţa unui local din municipiul Arad a avut loc un conflict spontan între trei bărbaţi, în urma căruia unul dintre ei, de 32 de ani din localitatea Sâmbăteni, ar fi luat o macetă din maşina personală, cu care ar fi provocat leziuni la nivelul braţului colegului nostru de 32 de ani, agent principal de poliţie. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiori medicale, iar ceilalţi doi bărbaţi implicaţi în altercaţie au fost identificaţi la scurt timp şi se află la sediu pentru audieri”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, care a precizat că poliţistul rănit era în timpul liber.

Agentul este internat în spital pentru îngrijiri, iar medicii spun că se află în afara pericolului.

Anchetatorii urmează să audieze mai mulţi martori, pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc altercaţia.

Citește și...