Incendiul de la sonda de gaz din județul Satu Mare arde de mai bine de 60 de ore. Comanda acțiunii a fost preluată de conducerea IGSU iar la fața locului, compania canadiană care deține sit-ul a chemat o echipă de specialiști care se ocupă exclusiv de lichidarea incendiilor de la sondele de gaze și petrol.
Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a preluat coordonarea activităților de la sonda de gaz din județul Satu Mare. Incendiul arde de aproximativ 60 de ore iar potrivit conducerii IGSU este nevoie de o intervenție coordonată de lichidare și oprire a alimentării cu gaze pentru a evita producerea unei explozii.
“E o soluție combinată pentru că intervenția în absența captării de gaz poate crea amestecuri explozive. Acesta este motivul pentru care nu s-a acționat pentru stingere. Trebuie să avem o soluție de stingere și captare de gaz,” a explicat șeful IGSU, colonelul Daniel Dragne care a ajuns în cursul zilei de marți la Satu Mare.
Dragne a mai spus și că stingerea focului, în absența unei captări, putea duce la o reaprindere sau la formarea unor amestecuri explozive care, împinse de vânt, se puteau deplasa spre zonele populate existând riscul unei explozii.
Patru echipaje de pompieri se află la locul incendiului monitorizând situația iar sit-ul a fost evacuat. Pompierii au primit și echipamente de protecție speciale din cauza particularităților incendiului.
CEO-ul companiei canadiene care deține sondele a ajuns și el la Satu Mare. Jeffrey Auld a declarat că la două ore după ce compania a fost anunțată despre producerea incendiului, a fost contactată o echipă specializată care se ocupă exclusiv de astfel de intervenții. Potrivit lui Auld, într-o primă etapă va avea loc o evaluare a situației de pe teren după care urează să fie stabilite mai multe scenarii de intervenție. Șeful companiei a precizat și că incidentul de la Satu Mare este unul extrem de rar și este tratat cu maximă seriozitate.
“Acum suntem în situația de evaluare și încercăm să găsim cele mai bune strategii.[…] Astfel de incidente sunt rare și vorbim de un caz foarte dificil.[…] Avem pe masă mai multe opțiuni dar mai întâi vom face o evaluare a sit-ului pentru a putea decide ce facem în continuare. Vom prezenta propunerile noastre. […] Toate eforturile noastre merg spre rezolvarea problemei. La un moment ulterior vom vedea și ce anume s-a întâmplat. Deocamdată situația este una stabilă,” a spus Jeffrey Auld.
Pompierii sătmăreni vor acționa împreună cu specialiștii canadieni pentru a lichida incendiul.