Ofiţer SRI, cercetat după ce a provocat un accident mortal aflându-se sub influenţa alcoolului

Vocea.biz / 19.12.2017
Ofiţer SRI, cercetat după ce a provocat un accident mortal aflându-se sub influenţa alcoolului

Un ofiţer SRI este cercetat după ce, aflându-se sub influenţa alcoolului, a provocat un accident rutier soldat cu moartea unei persoane, luni seară, în localitatea ilfoveană Tâncăbeşti, transmite News.ro.

UPDATE 1: Potrivit reprezentanţilor Serviciului Român de Informaţii (SRI), ofiţerul, care potrivit unor surse judiciare, este şeful SRI Prahova, şi-a dat demisia din funcţie, fiind la dispoziţie pentru ancheta internă şi pentru cea desfăşurată de Parchetul Militar.



Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 18:00, când bărbatul venea cu maşina dinspre Ploieşti, îndreptându-se către Bucureşti.

El a lovit o femeie care traversa strada, nefiind clar încă dacă aceasta traversa chiar pe trecerea de pietoni sau era în apropierea trecerii. În urma accidentului femeia a decedat.

Surse judiciare afirmă că angajatul SRI avea o alcoolemie de 0,43 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Acestuia i-a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Citește și...