Funeraliile regelui Mihai I în presa internațională

Silvia Spanciu / 17.12.2017
Funeraliile regelui Mihai I în presa internațională

Presa internațională a vorbit pe larg despre funeraliile regelui Mihai I al României. Postul de televiziune BBC din Marea Britanie dar și cotidianul New York Times au subliniat numărul mare de persoane care au fost prezente la ceremonii.

Presa internațională a vorbit și ea despre funeraliile regelui Mihai I al României. Jurnaliștii de la BBC au remarcat numărul mare de participanți titrând că zeci de mii de români i-au fost alături monarhului pe ultimul său drum. Britanicii au vorbit despre capetele încoronate din întreaga lume care au fost prezente la funeralii dar și despre momentul solemn în care sicriul cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai a fost depus în necropola noua.

Jurnaliștii BBC au punctat și faptul că regele României, care la vârsta de doar 22 de ani a avut curajul să se opună naziștilor a riscat totul doar pentru a fi mai apoi forțat de comuniști să semneze actul de abdicare trăind cea mai mare parte a vieții sale în exil.

New York Times preia relatarea celor de la Reuters și vorbesc tot despre numărul impresionant de cetățeni care au venit să își ia rămas bun de la ultimul monarh al României. Jurnaliștii punctează că deși în România nu se pune problema instaurării monarhiei, regele Mihai a fost una dintre cele mai respectate personalități publice, contrastând puternic cu actuala clasă politică.

Cei de la Washington Post, citând AP, vorbesc despre românii care s-au alăturat familiilor regale în doliul lor pentru regele Mihai. Jurnaliștii notează, pe lângă datele biografice și gradele de rudenie ale Casei Regale, și faptul că regele Mihai a fost demonizat de comuniști. Cu toate astea, în momentul în care sicriul regelui a fost scos din Palatul Regal, mulțimea adunată la ceremonie avea lacrimi în ochi.

Și cei de la Deutsche Welle au preluat materialele legate de funeraliile regelui Mihai notând și faptul că steagul României din fața sediului NATO a fost coborât în bernă.

Tags:
Citește și...