Preşedintele Iohannis, impresionat de mulţimea de oameni de la funeraliile regale

Vocea.biz / 16.12.2017
Preşedintele Iohannis, impresionat de mulţimea de oameni de la funeraliile regale

Preşedintele Klaus Iohannis se declară impresionat de mulţimea de oameni care s-a alăturat cortegiului funerar al Regelui Mihai I, ”o autentică expresie a iubirii şi respectului românilor” faţă de rege.

„Cu profund regret, am condus astăzi pe ultimul drum un veritabil om de stat, Regele Mihai I, care, cu demnitate şi curaj, şi-a reprezentat ţara în unele dintre cele mai grele vremuri ale istoriei noastre. Am fost impresionat de mulţimea de oameni care s-a alăturat cortegiului funerar, o autentică expresie a iubirii şi respectului românilor faţă de Regele Mihai I. Sunt convins că va rămâne în memoria naţională drept un reper de integritate, un simbol al solidarităţii şi al aspiraţiei către libertate”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Zeci de mii de oameni s-au alăturat cortegiului funerar în Bucureşti, pe drumul de la Piaţa Palatului Regal la Catedrala Patriarhală, titrează News.ro.

Pe traseu, oamenii au aplaudat, au strigat ”Regele Mihai” şi ”Regele şi patria” şi au aruncat flori în calea cortegiului. Erau oameni de toate vârstele, foarte mulţi fiind tineri şi numeroşi părinţi împreună cu copiii lor.

Citește și...