Aglomeraţie la frontiera cu Ungaria, pe ambele sensuri, prin PTF Nădlac II

Vocea.biz / 14.12.2017
Aglomeraţie la frontiera cu Ungaria, pe ambele sensuri, prin PTF Nădlac II

Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, aflat pe autostrada pan-europeană, s-a aglomerat, începând de joi dimineaţă, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe ieşire şi se lucrează la capacitate maximă pentru control, unul dintre motivele aglomerării fiind faptul că românii care lucrează în străinătate au început să vină acasă de sărbători. Timpi de aşteptare mari se înregistrează şi la traficul greu, în special pe sensul de ieşire din România, transmite News.ro.

Românii care lucrează în afara ţării au început să vină acasă pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, iar la PTF Nădlac II s-au format coloane de maşini pe toate cele cinci artere de intrare în România.

Conform Biroului de presă al Poliţiei de Frontieră Arad, la Nădlac II se aşteaptă până la 40 de minute pentru controlul documentelor, atât la intrarea în România, cât şi la ieşire.

Şoferi aflaţi în punctul de frontieră au declarat însă pentru News.ro că au aşteptat o oră pentru a trece graniţa în România.

“Vin din Germania cu familia, suntem obosiţi şi când ne-a apropiat de graniţă era o coadă de vreo doi kilometri în Ungaria, pe autostradă. Am înaintat greu şi abia după o oră am reuşit să trecem”, a spus un bărbat care se îndrepta spre judeţul Caraş-Severin.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Laura Bondar, a declarat pentru News.ro că aglomeraţia înregistrată la Nădlac II “este specifică perioadei premergătoare sărbătorilor de iarnă”.

“În ultimele ore a crescut traficul pe ambele sensuri, mai ales pe cel de intrare în ţară. Este posibil ca mulţi dintre românii care lucrează în străinătate să fi ales să vină mai repede în ţară, pentru a evita aglomeraţia de săptămâna viitoare. La Nădlac II se lucrează pe zece artere, dar recomandăm folosirea altor puncte de trecere, precum Nădlac I, unde nu există timpi de aşteptare”, a declarat Laura Bondar.

Aglomeraţie se înregistra, joi dimineaţă, şi la traficul greu, la Nădlac II timpul de aşteptare pentru verificarea camioanelor fiind de o oră şi jumătate, atât la intrarea în România cât şi la ieşire.

Cozi de camioane erau şi la PTF Borş (Bihor), unde se stătea în coloană până la 40 de minute pentru ieşirea din ţară şi 30 de minute la intrare, dar şi în PTF Petea (Satu Mare), unde se aşteapta în jur de 30 de minute în ambele sensuri.

Citește și...