Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori şi s-a recules la catafalcul Regelui Mihai

Vocea.biz / 13.12.2017
Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori şi s-a recules la catafalcul Regelui Mihai

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a depus o coroană de flori şi s-a recules la catafalcul Regelui Mihai, la Castelul Peleş. Şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi, respectiv, Liviu Dragnea, au venit la Peleş pentru a prezenta condoleanţe, transmite News.ro.

Preşedintele Iohannis a fost primul dintre oficialii statului român care au venit la Peleş.

Şeful statului a fost întâmpinat de către Principesa Margareta şi Principele Radu.

Klaus Iohannis a depus o coroană de flori, s-a recules la catafalcul Regelui Mihai şi a scris în cartea de condoleanţe deschisă la Castelul Peleş.

sursa foto: presidency.ro

“A plecat dintre noi un lider veritabil, care a reprezentat Ţara cu onoare, curaj şi patriotism, în vremuri grele, devenind un reper de identitate şi solidaritate pentru naţiune: Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Prin tot ceea ce a făcut, Mihai I şi-a pus întreaga viaţă în slujba naţiunii române şi a servit cu abnegaţie, demnitate şi responsabilitate Ţara în care s-a născut. Românii l-au iubit, l-au respectat şi sunt convins că el va rămâne în memoria colectivă ca un simbol al luptei poporului român pentru libertate. În aceste clipe triste, transmit condoleanţele mele întregii Familii Regale. Sunt alături de toţi cei care respectă amintirea Regelui Mihai I şi care, în aceste momente, îşi exprimă regretele faţă de trecerea la cele veşnice a uneia dintre cele mai proeminente personalităţi ale istoriei noastre. Sunt convins că amintirea Regelui Mihai I va rămâne mereu vie în sufletele românilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Iohannis în cartea de condoleanţe.

sursa foto: presidency.ro

Imediat după şeful statului a venit preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, acesta fiind urmat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Citește și...