Trafic bară la bară, pe Valea Prahovei

Vocea.biz / 10.12.2017
Trafic bară la bară, pe Valea Prahovei

Traficul rutier este îngreunat, duminică, pe Valea Prahovei, unde s-au format coloane de maşini, care circulă cu o viteză de aproximativ 20 de kilometri la oră, anunță News.ro.

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza numărului mare de autovehicule care se deplasează dinspre staţiunile montane către Capitală, se circulă îngreunat pe DN 1, între Azuga şi Buşteni, precum şi între Posada şi Comarnic, valorile de trafic fiind ridicate şi formându-se coloane de autoturisme care circulă cu o viteză de aproximativ 20 de kilometri la oră.

Duminică după-amiază, pe DN 1 a avut loc şi un accident rutier în urma căruia trei persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc în zona localităţii prahovene Potigrafu, unde un autoturism al cărui şofer a întors fără să se asigure a fost izbit de o altă maşină, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.

În cele două autovehicule se aflau patru persoane, iar trei dintre ele au fost rănite, una dintre victime fiind în stare gravă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că toţi cei trei răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

În urma accidentului, traficul rutier pe sensul de mers Bucureşti –  Ploieşti al DN 1 a fost îngreunat, însă drumul nu a fost blocat întrucât în zonă sunt patru benzi de mers.

Citește și...