Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Contrabandă cu pietre semiprețioase la granița de nord a țării. Frontieriștii au găsit peste 80 de kilograme de chihlimbar

Polițiștii de la frontiera de nord a țării au găsit în urma unui control de rutină, peste 80 de kilograme de chihlimbar, ascunse într-o autoutilitară.

Polițiștii de frontieră de la Petea, din județul Satu Mare, au depistat doi bărbaţi care au încercat să scoată din ţară peste 88  kg de chihlimbar, în valoare de 89.000 lei, ascunse în compartimentul marfă al unei autoutilitare.

“Ieri, 5 decembrie a.c., în jurul orei 9.00, s-a prezentat pentru a ieși din țară prin P.T.F. Petea, jud. Satu Mare, Marin M. în vârstă de 30 ani și Vasile M., de 23 ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană, călătorind cu o autoutilitară marca Mercedes Sprinter. Cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, în baza unei analize de risc, poliţiştii  de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al autoutilitarei, a fost descoperită ascunsă cantitatea de 88,43 kg chihlimbar brut, pentru care cele două persoane nu dețineau documente de proveniență,” se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Autoritățile au deschis un dosar penal în această cauză iar toată cantitatea de chihlimbar a fost ridicată în vedere continuării cercetărilor.

Chihlimbarul este considerat o piatră prețioasă fiind folosit la bijuterii și obiecte de cult. Țara noastră se poate mândri cu o variantă specifică munților Carpați. Chihlimbarul din Carpați mai este numit și „rumănit” și este de culoare galben-verzuie.

Silvia Spanciu