Peste 16.700 de locuri de muncă vacante, cele mai multe pentru muncitori necalificați

Vocea.biz / 05.12.2017
Peste 16.700 de locuri de muncă vacante, cele mai multe pentru muncitori necalificați

Peste 16.700 de locuri de muncă vacante au fost înregistrate la ANOF, cele mai multe în Capitală și județele Arad și Prahova. În continuare, angajatorii caută în principal muncitori necalificați și lucrători comerciali.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că la nivelul țării sunt disponibile 16.752 de locuri de muncă, 3.450 dintre acestea în Capitală, 1.968 în județul Arad și 1.507 în Prahova.

În Sibiu sunt disponibile 911, în Timiş – 873, în Constanţa – 704, în Galaţi – 544, în Argeş – 445, în Ilfov – 440, în Iaşi – 425, la Cluj – 405, în Braşov – 379, în Brăila – 336, în Dolj – 304, în Vâlcea – 285, în Gorj – 282, în Harghita – 279, Olt – 274, Călăraşi – 222, Neamţ – 218, Maramureş – 216, Mureş – 205, Hunedoara – 191, Dâmboviţa – 185, Bistriţa-Năsăud – 176, Teleorman – 158, Satu Mare – 158, Tulcea – 151, Vaslui – 150, Bihor – 147, Alba – 123, iar în Botoşani – 103. Sub 100 de locuri de muncă sunt vacante în Ialomiţa – 93, Sălaj – 76, Suceava – 59, Buzău – 58, Covasna – 56, Mehedinţi – 53, Vrancea – 46, Giurgiu – 43, Caraş-Severin – 42, Bacău – 12.

Locuri de munca
sursa: ANOFM

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat în industria confecţiilor (898), lucrător comercial (552), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (837), agent de securitate (817), confecţioner-asamblor articole din textile (512), vânzator (498), montator subansamble (493), manipulant mărfuri (441), confecţioner cablaje auto (395), ucenic (342), anunță ANOFM.

Citește și...