Moartea Regelui Mihai, în presa internațională: “Ultimul rege al României s-a stins din viață”

Silvia Spanciu / 05.12.2017
Moartea Regelui Mihai, în presa internațională: “Ultimul rege al României s-a stins din viață”

Moartea Regelui Mihai nu a trecut neobservată de presa internațională. Majoritatea publicațiilor au vorbit despre decesul ultimului rege al României dar și despre viața tumultoasă pe care a trăit-o Majestatea Sa, de la preluarea tronului pe vremea când era doar un copil, la anii petrecuți în exil dar și revenirea în țară.

Moartea Regelui Mihai a fost consemnată de marile publicații internaționale. Reuters a fost printre primele agenții care au scris despre moartea Regelui spunând că acesta s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, în Elveția.

Jurnaliștii de la Euronews au anunțat că “Regele Mihai, care a urcat de două ori pe tronul României, înainte ca să fie forțat să abdice, a murit.”

În materialul dedicat Regelui Mihai, cei de la BBC subliniază faptul că Majestatea Sa a fost un democrat convins căruia nu i-a fost frică să țină piept sistemelor totalitare din Europa în timpul războiului. Postul a republicat și un interviu din 1951 pe care Mihai l-a acordat BBC în Marea Britanie. Ziarele din Anglia amintesc și de legăturile de sânge dintre Casa Regală a României și cea a Marii Britanii.

Presa franceză vorbește și ea despre decesul Regelui menționând situația politică complexă din România în momentul abdicării acestuia.

Și presa din Statele Unite a publicat materiale ample despre încetarea din viață a Regelui Mihai. New York Times vorbește despre curajul lui Mihai de a cere arestarea mareșalului Ion Antonescu și de a renunța la alianța cu naziștii, “salvând mii de vieți”. Jurnaliștii precizează și că tânărul rege a fost amenințat să renunțe la coroană.

Cotidianul the Washington Post vorbește pe larg despre viața Regelui Mihai, despre preluarea tronului în momentul în care era doar un copil și lupta acestuia împotriva nazismului. Juranliștii consemnează faptul că Mihai a fost forțat să abdice, sub amenințare iar după anii petrecuți în exil, s-a reîntors în țară și a acționat ca un diplomat neoficial, militând pentru integrarea țării sale în NATO și Uniunea Europeană.

Casa Regală a României a anunțat că Regele Mihai s-a stins din viață pe 5 decembrie, la reședința din Elveția.

Tags:
Citește și...