Firea: În Bucureşti vor putea circula doar taximetriştii autorizaţi. Uber: Serviciile noastre sunt reglementate diferit de taxi. Toate cursele vin cu o factură fiscală

Vocea.biz / 05.12.2017
Firea: În Bucureşti vor putea circula doar taximetriştii autorizaţi. Uber: Serviciile noastre sunt reglementate diferit de taxi. Toate cursele vin cu o factură fiscală

Uber trebuie să obţină autorizaţie de dispecerat, pentru a intra în legalitate. Astfel, persoanele care aleg să folosească această platformă pot apela la orice oră serviciul, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Precizarea vine după ce, luni, la sediul Primăriei Capitalei a avut loc o întâlnire între reprezentanţii transportatorilor şi edilul Bucureştiului. În urma acesteia, Municipalitatea a anunţat că va impune un nou regulament de funcţionare a taximetriştilor.

„Prin noul regulament, vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum şi în cele ale HCGMB 78/2008 şi ale Codului Fiscal”, a declarat Gabriela Firea, după întâlnire.

Afirmaţia primarului Capitalei a născut controverse în spaţiul public, iar unele voci au afirmat că, prin acest regulament, se doreşte interzicerea Uber-ului.

Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), explică, însă, că se doreşte intrarea în legalitate a acestui serviciu.

„Prin această întâlnire pe care am avut-o cu primarul general ne dorim că toată lumea să fie autorizată conform Legii 38/2003. Ca să intre în legalitate, aceste platforme, precum Uber, trebuie să-şi ia autorizaţie de dispecerat şi pot să rămână alături lângă noi. Dispeceratul presupune să ai dispecere non-stop, să poţi să vorbeşti cu ele, să poţi să reclami ceva şi să ai legătură cu dispecerul în cazul în care se întâmplă o nenorocire. Aşa ar fi normal şi ar fi o concurenţă normală”, a spus Vasile Ştefănescu.

Uber: „Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea”

Aplicaţiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun „constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea”, au transmis, luni, reprezentanţii Uber România.

Transmisă „ca urmare a comunicatului de azi a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB)”, poziţia Uber România este următoarea: „Aplicaţiile ca Uber, serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. Peste 350.000 de bucureşteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice şi mii de şoferi parteneri fac un venit în plus, prin intermediul aplicaţiei şi contribuie la bugetul public. Ne dorim să discutăm despre viitorul industriei de transport împreună cu municipalitatea şi cu alţi actori din industrie pentru a face ceea ce este cel mai bine pentru consumatori şi pentru oraş”.

„Credem că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport”, au menţionat oficialii Uber Romania.

Reprezentanţii companiei de carsharing au mai precizat că Uber este „un serviciu fiscalizat şi transparent şi toate cursele vin cu o factură fiscală”. De exemplu, „anul trecut 100 de parteneri Uber au contribuit cu aproximativ 320.000 de lei taxe la bugetul de stat, constând în TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit şi contribuţii salariale”.

În plus, „spre deosebire de taxi, serviciile ca Uber sunt comunităţi online închise, de şoferi care îşi împart maşina şi de pasageri. Un partener Uber nu poate lua pasageri de pe stradă, la fel cum un pasager nu poate folosi serviciul în afara aplicaţiei. Partenerii au 100% flexibilitate şi libertate, foarte mulţi folosind aplicaţia sub 10 ore pe săptămână, în specialîn drum spre birou sau spre casă, cu opţiunea Destinaţii Predefinite”, au precizat reprezentanţii companiei.

Serviciile Uber au fost definite şi reglementate diferit de taxi în multe alte ţări, precum SUA, Marea Britanie, Franţa, Portugalia sau Estonia. „În Bucureşti, peste 15% din utilizatori sunt turişti. Unul din 4 utilizatori de Uber îşi foloseşte maşina mai puţin, de când au la dispoziţie şi servicii ca Uber”, au mai menţionat reprezentanţii companiei, precizând că au avut până acum „discuţii pozitive” cu reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului României.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat, luni, că vrea să impună „reguli clare” pentru persoanele care practică taximetria, operatorii urmând să fie obligaţi să aibă o ţinută civilizată, un limbaj adecvat, maşini curate şi care să garanteze siguranţa cetăţenilor.

„Vom promova în următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme şi reguli clare pentru toţi cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureştenii, cât şi turiştii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, şi în deplină siguranţă, beneficiind de aceeaşi calitate a transportului în regim de taxi că în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, precum şi în cele ale HCGMB 78/2008 şi ale Codului Fiscal. Toţi cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligaţi să respecte acest regulament. Îi anunţ pe toţi cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a spus primarul general Gabriela Firea.

Iniţiativa Municipalităţii vine după ce Firea a avut o întâlnire, luni, cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). În acest context, reprezentanţii COTAR i-au prezentat primarului general o serie de revendicări ale asociaţiilor taximetriştilor licenţiaţi, care reclamă, printre altele, concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie.

Edilul Capitalei a garantat că vor fi luate toate măsurile legale, astfel încât legislaţia de specialitate în vigoare să fie respectată de toţi cei care practică activitatea de taximetrie în Bucureşti. De asemenea, Gabriela Firea a propus ca Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Tehnologia Informaţiei şi Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse şi plată, facilitând accesul bucureştenilor la serviciile de taxi.

„Pentru a intra în legalitate, Uber trebuie să obţină autorizaţie de dispecerat, ceea ce înseamnă că persoanele care aleg să folosească această platformă pot apela la orice oră serviciul”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, după întrunirea de la sediul Primăriei Capitalei.

Citește și...