Jandarmii montani din Dâmboviţa au intervenit, vineri, pentru salvarea unei familii, formată din trei persoane, între care un copil de şapte ani, care căzuse cu maşina într-o râpă adâncă de 15 metri. Accidentul s-a produs diin cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, autoturismul derapând pe gheaţă.
Jandarmii montani de la Postul Zănoaga, în timp ce patrulau pe traseele montane, au intervenit în zona Table pentru a ajuta o familie din Târgovişte aflată în dificulate în Munţii Bucegi, titrează News.ro.
Doi tineri împreună cu o minoră în vârstă de 7 ani intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, la aproximativ 500 de metri de intersecţia DJ 714 cu DJ 713, autovehiculul a derapat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a gheţii căzând într-o râpă de circa 15 metri.
Cele trei persoane au fost scoase de către jandarmi, fără a suferi răni.
De asemenea, la faţa locului s-a intervenit pentru scoaterea maşinii din râpă.