Percheziţii la CNAS şi CAS din Bucureşti. Ancheta DNA vizează fapte de corupţie din ultimul an

Bogdan Buburuz / 31.08.2017
Percheziţii la CNAS şi CAS din Bucureşti. Ancheta DNA vizează fapte de corupţie din ultimul an

Procurorii DNA efectuează, joi, cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2016 – august 2017.

UPDATE 14.58: Mari sume de bani din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro. În acest caz sunt implicaţi funcţionari în cadrul CSAMB, funcţionari aflaţi sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Conform aceloraşi surse, au existat  numeroase situaţii în care, prioritate la aprobare şi decontare au avut  dosarele medicale cu pacienţi fictivi, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi  care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi. Pentru evitarea depistării fraudelor, se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al CNAS prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.

Prejudiciul adus bugetului CASMB este de aproximativ 13.200.000 lei,  cu vătămarea drepturilor legale ale asiguraţilor cărora le-a fost refuzat acest tip de servicii medicale, respectiv asistenţă medicală la domiciliu.

UPDATE 13.32: Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, instituţiile publice vizate de percheziţiile din Capitală sunt Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Percheziţiile ar viza infracţiuni de corupţie în domeniul medical.

Procurorii au indicii că mari sume de bani din fondurile CSAMB au fost fraudate prin decontarea unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals. În acest caz sunt implicaţi funcţionari în cadrul CSAMB, funcţionari aflaţi sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.



Potrivit unui comunicat al DNA remis Vocea.biz, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 50 locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane.

Procurorii anticorupţie precizează că, atunci când împrejurările vor permite, vor oferi detalii suplimentare.

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...