Mentenanța pentru avioanele F16 ar putea fi realizată la Bacău

Vocea.biz / 30.08.2017
Mentenanța pentru avioanele F16 ar putea fi realizată la Bacău

Premierul Mihai Tudose a avut, miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană de securitate aerospaţială, specializată în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, integrarea şi susţinerea sistemelor tehnologice avansate la nivel global, discuţiile axându-se pe oportunităţile de cooperare în domeniul industriei de apărare, informează Executivul.

UPDATE: Mentenanța pentru avioanele F16 ar putea fi realizată la Aerostar Bacău.


Din delegaţia Lockheed Martin prezentă la Palatul Victoria au făcut parte Jonathan Hoyle, vicepreşedinte pentru Europa, şi Adrian Iacob, director executiv.

„Discuţiile dintre cele două părţi s-au axat pe oportunităţile de cooperare în domeniul industriei de apărare, având în vedere experienţa Lockheed Martin în dezvoltarea de tehnologii la cele mai înalte standarde şi interesul României de a revoluţiona sectorul producţiei naţionale de tehnică şi echipamente militare, în parteneriat cu actorii strategici de pe piaţă”, informează Guvernul.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii companiei americane au subliniat dezideratul Lockheed Martin de a se poziţiona ca partener strategic al României în domeniul apărării, discuţiile cu partea română urmând să continue la nivelul ministerelor de resort.

Întâlnirea de miercuri de la sediul Executivului a fost precedată de o întrevedere care a avut loc marţi, la Ministerul Apărării Naţionale, între ministrul Adrian Ţuţuianu şi reprezentanţii Lockheed Martin.

Surse oficiale au declarat, miercuri, pentru News.ro că premierul Mihai Tudose a semnat, miercuri, un acord cu Jonathan Hoyle, vicepreşedinte al Lockheed Martin, pentru transferul de tehnologie la cele mai înalte standarde pentru avioanele F16.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi şefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziţie de tehnică militară s-au întâlnit, marţi, cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană specializată în cercetarea, dezvoltarea, producţia şi integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar, care a venit cu propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Conform sursei citate, reprezentanţii companiei americane au prezentat oportunităţile de cooperare industrială şi propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, iar partea română a detaliat cele opt programe esenţiale de înzestrare ale Armatei României, dar şi alte intenţii privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în România.

Citește și...