ANAT a anunțat că va acorda asistență juridică pasagerilor zborurilor anulate de Tap Portugal. Conducerea Paralela 45 a precizat că situația a fost generată exclusiv de operatorul protughez.
UPDATE: O aeronavă TAP i-a preluat luni seară pe românii blocaţi de mai multe zile în Lisabona şi a decolat spre Bucureşti, unde este aşteptată să aterizeze în jurul orei 21:00 – 21:30.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat luni că le acordă asistenţă juridică pasagerilor TAP Portugal afectaţi de zborurile anulate în 27 şi 28 august, care se întorc din vacanţă cu două zile întârziere, titrează News.ro.
”Departamentul juridic al asociaţiei (office@anat.ro) va consilia fiecare pasager cu privire la ceea ce are de făcut şi cui să se adreseze. ANAT a trimis Ambasadei Portugaliei la Bucureşti un protest după situaţia creată de compania portughează, reclamând lipsa de comunicare între TAP Portugal şi agenţiile de turism care au vândut vacanţe cu transport pe cursele acesteia”, se menţionează într-un comunicat transmis luni de patronat.
Acesta precizează că mai multe agenţii de turism membre ale asociaţiei au anunţat luni ANAT că nu au avut nicio comunicare cu TAP Portugal începând de sâmbătă noaptea, când a fost anulat zborul 1324, de la Lisabona la Bucureşti, şi nici când al doilea, de duminică noaptea, a fost, de asemenea, anulat.
”Agenţiile de turism au fost în situaţia să nu îşi poată informa turiştii despre întoarcerea lor acasă şi asaltate de reclamaţii pentru o situaţie pe care nu au creat-o”, mai spun oficialii ANAT.
La rândul său, touroperatorul Paralela 45 a anunţat că pasagerii săi, blocaţi două zile la Lisabona, se întorc luni la Bucureşti şi susţine că situaţia a fost generată exclusiv de TAP Portugal.
”Paralela 45 regretă neplăcerile întâmpinate de turiştii care se întorceau din vacanţa în Madeira şi au rămas două zile la Lisabona, din cauza anulării a două zboruri Tap Portugal către Bucureşti, pe 27 şi 28 august. Această situaţie a fost generată exclusiv de compania TAP Portugal, de la care nu am primit nicio informare prealabilă asupra anulării zborurilor”, spune Ondina Dobriban, director general Paralela 45.
Aceasta susţine că nu cunoaşte motivul acestor anulări. ”Am fost astfel în situaţia să nu ne putem informa turiştii despre ce se întâmplă şi când vor ajunge în ţară, chiar dacă am fost permanent în legătură cu ei”, a mai spus reprezentantul Paralela 45.
Ea spune că, din informaţiile pe care le are, turiştii au fost relocaţi de Tap Portugal pe o cursă care va ajunge luni seara la Bucureşti.
”Turiştii se pot adresa companiei aeriene pentru obţinerea despăgubirilor, turoperatorul asigurând asistenţă juridică pentru fiecare caz în parte (juridic@paralela45.ro)”, se mai arată în comunicat.
Paralela 45 mai spune că a înaintat o notă de protest companiei TAP şi aşteaptă explicaţii din partea reprezentanţilor acesteia pentru situaţia în care au fost puşi turiştii români.
Premierul Mihai Tudose a anunţat pe Facebook, luni după-amiază, că a luat legătura cu turiştii români blocaţi pe aeroportul din Lisabona şi cu autorităţile guvernamentale din Portugalia şi a primit promisiuni că o aeronavă TAP, cu turiştii români, va decola din Lisabona. Şeful Executivului a precizat că, în caz contrar, există pregătită o aeronavă TAROM pentru a-i aduce pe turişti în ţară.
„Am luat legătura cu turiştii români blocaţi pe aeroportul din Lisabona, cu autorităţile guvernamentale din Portugalia şi cu MAE şi sper să rezolvăm situaţia în cel mai scurt timp posibil. Am primit promisiuni că, la ora 17:00, o aeronavă TAP, cu turiştii români, va decola din Lisabona. În caz contrar, avem pregătită o aeronavă TAROM să-i aducem acasă”, a scris premierul.
De asemenea, Tudose a cerut revocarea consulului României la Lisabona “pentru modul deficitar în care a gestionat situaţia”. “Rolul unui consul este să protejeze în statul de reşedinţă interesele cetăţenilor români şi să acorde ajutor şi asistenţă”, a explicat prim-ministrul.