Institutul Cantacuzino trece în subordinea MApN

Vocea.biz / 23.08.2017
Institutul Cantacuzino trece în subordinea MApN

Premierul Mihai Tudose le-a cerut, miercuri, miniştrilor Sănătăţii şi Apărării Naţionale ca în maximum o lună să facă toate demersurile necesare pentru ca Institutul Cantacuzino să treacă în subordinea MApN, ministrul de resort, Adrian Ţuţuianu, afirmând că deja specialiştii direcţiei medicale din subordinea sa au făcut o evaluare prealabilă şi urmează ca în trei săptămâni să propună un act normativ prin care institutul să devină unitate militară.

„Domnule ministru Bodog, vă rog ca împreună cu domnul ministru Ţuţuianu, în maxim o lună, Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării, fiindcă cu demersurile specialiştilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier, mai militarizat un pic poate să aibă în sfârşit rezultate”, a declarat premierul Mihai Tudose l-a începutul şedinţei Executivului, titrează News.ro.

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a precizat că s-au făcut deja primele demersuri în acest sens, urmând ca în trei săptămâni să prezinte un proiect de act normativ prin care Institutul Cantacuzino să devină unitate militară.

„Dacă e sarcină o preluăm, am şi gândit cum ar putea fi organizat şi am făcut şi o evaluare prealabilă cu specialiştii din cadrul Ministerului Apărării – direcţia medicală. Nu am toate datele ca să mă pronunţ acum, eu vă propun ca împreună cu domnul ministru Bodog, pe baza materialului de control pe care dânsul l-a făcut, în două săptămâni de zile, maxim trei, să venim cu un proiect de act normativ prin care să-l preluăm şi să-l transformăm în unitate militară, cu conducere militară şi cu angajaţi care răspund criteriilor profesionale necesare unui asemenea institut. E o chestiune delicată, dar ne-o asumăm”, a explicat Ţuţuianu.

Citește și...