Compania care administrează cele două aeroporturi de lângă Bucureşti, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a anunţat marţi că extinde cu patru numărul posturilor de control al documentelor pe aeroportul Henri Coandă, în condiţiile aglomerării punctului de trecere a frontierei.
În luna iunie, din cauza aglomeraţiei tot mai mari, aeroportul le-a cerut pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare. CNAB a anunţat marţi că va deschide încă două ghişee cu patru posturi de control, titrează News.ro.
”Începând cu această săptămână, capacitatea de procesare a pasagerilor la intrarea în ţară a fost extinsă cu încă 2 ghişee, respectiv 4 posturi de control al documentelor, pe fluxul de sosiri. Aceste posturi suplimentare, dedicate curselor charter, simplifică procesul de control, ceea ce diminuează timpul de aşteptare al pasagerilor la controlul documentelor”, a declarat directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu.
În prezent, pe fluxul de sosiri, pasagerii au la dispoziţie 12 ghişee ale Poliţiei de Frontieră, cu 24 de posturi de control. Măsura a fost luată după ce, în iulie, compania a finalizat un proiect de optimizare a controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână, pe fluxul de plecări, a precizat Mîndrescu.
În cadrul acelui proiect, pentru optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână, au fost amplasate paturi de role la toate liniile de control de securitate pe fluxul de plecări, potrivit companiei.
”De asemenea, au fost instalate sisteme de recuperare a tăvilor folosite pentru controlul bagajelor de mână, dar şi staţii de lucru pentru controlul secundar al acestor bagaje, al căror rol este de a permite controlul separat al bagajelor suspecte, evitând blocarea liniei de control până la verificarea acestora”, se arată în comunicat.
Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a înregistrat în prima jumătate a acestui an 5,91 milioane de pasageri, în creştere cu circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, existând premisele depăşirii pragului de 12 milioane de pasageri în întreg anul 2017.