O femeie a murit după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni din Mamaia

Vocea.biz / 20.08.2017
O femeie a murit după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni din Mamaia

O femeie în vârstă de 58 de ani a murit duminică dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din Mamaia, după impact maşina intrând într-un stâlp de pe marginea drumului. Pentru scoaterea şoferului a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în jurul orei 7.00, în dreptul Hotelului Piccadilly din Mamaia, unde un bărbat care conducea dinspre Năvodari un autoturism înmatriculat în Constanţa a lovit o femeie care traversa bulevardul pe trecerea de pietoni.

Victima a fost târâtă pe o distanţă de aproximativ 200 de metri, iar autoturismul a lovit apoi un stâlp de pe marginea drumului şi s-a oprit în zidul unui imobil.

La faţa locului au ajuns două ambulanţe SMURD şi două autospeciale cu modul de descarcare de la ISU Dobrogea. Şoferul a rămăs încarcerat, pompierii reuşind să-l scoată din autoturism, aceasta fiind conştient şi colaborant. El a suferit un traumatism cranian şi a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Constanţa.

Femeia care traversa strada şi-a pierdut viaţa în urma accidentului. Ea avea 58 de ani, era din Năvodari, şi era angajată cameristă la Hotelul Albatros din staţiune. Şoferul care a provocat accidentul are 26 din ani şi este din Cernavodă.

(News.ro)

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...