SUA a aprobat vânzarea către România a unui sistem de rachete de artilerie în valoare de peste un miliard de euro

Vocea.biz / 19.08.2017
SUA a aprobat vânzarea către România a unui sistem de rachete de artilerie în valoare de peste un miliard de euro

Departamentul de Stat american a aprobat vânzarea unor sisteme mobile de rachete de artilerie (HIMARS) către România, în valoare de până la 1,25 miliarde de dolari (aproximativ 1.06 miliarde de euro), a anunţat vineri Agenţia americană pentru cooperare în domeniul securităţii (DSCA), relatează Reuters.

Agenţia Pentagonului a precizat că a notificat joi Congresul cu privire la acest contract.

Lockheed Martin este principalul contractor al acestui sistem de armament, High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS).

România a solicitat până la 54 de sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate, serviciile şi echipamentul aferente, a precizat Defense Security Cooperation Agency într-un comunicat.

Guvernul român a solicitat, de asemenea, vânzarea a 81 de sisteme de lansare de rachete multiple ghidate (GMLRS) de tip M31A1, 81 de GMLRS de tip M30A1, 54 de sisteme tactice ale armatei (ATACMS) de tip M57, 24 de sisteme de date tactice de artilerie de teren avansate (AFATDS), 15 blindate utilitare HMMWV de tip M1151A1 şi 15 blibdate ”Ready 2-Man” de tip M1151A1, precizează DSCA în comunicat.

Bucureştiul solicită, totodată, 54 de vehicule de reaprovizionare (RSV) HIMARS de tip M1084A1P2 – un vehicul de transport tactic mediu, de cinci tone, dotat cu echipament de manipulare a materialului -, 54 de remorci MTV, dotate cu kituri RSV, de tip M1095 şi zece depanatoare FMTV de tip M1089A1P2 – vehicule de depanare tactice medii, de cinci tone -, 30 de rachete de practică LCRR, echipament de susţinere, echipament de comunicaţii, senzori, piese de rezervă şi de reparaţii, seturi de testare, baterii, laptopuri, publicaţii şi date tehnice, proiectare, formare şi echipament de fomare, susţinere în integrarea sistemelor, echipe de asigurare a calităţii şi o echipă de asistenţă tehnică pe teren, servicii de susţinere tehnică, de inginerie şi de logistică din partea Guvernului american şi contractorilor americani şi alte elemente conexe de logistică şi de susţinere de programe, mai precizează agenţia.

Costul total estimat este de 1,25 miliarde de dolari, se arată în comunicat.

”Această propunere de vânzare va susţine politica externă şi obiectivele securităţii naţionale a Statelor Unite printr-o îmbunătăţire a securităţii României, un aliat în cadrul NATO care a fost şi continuă să fie o forţă importantă în stabilitatea politică şi progresului economic în Europa”, scrie DSCA în comunicat, apreciind că această vânzare a unor sisteme HIMARS va susţine ”nevoile României de autoapărare şi susţinere a obiectivelor NATO”.

Bucureştiul intenţionează să folosească aceste articole şi servicii în domeniul apărării cu scopul de a-şi moderniza forţele armate, de a-şi consolida Apărarea şi de a ”descuraja ameninţări regionale”, se mai arată în comunicat. Contractul va contribui la realizarea scopului militar al României de a-şi moderniza capacităţile în vederea unei consolidări a interoperabilităţii cu Statele Unite şi alte state membre NATO.

”România nu va întâmpina vreo dificultate în a încorpora acest sistem în forţele sale armate”, apreciază agenţia Pentagonului.

De asemenea, aceste echipamente ”nu vor altera echilibrul militar în regiune”, subliniază DSCA.

Principalii contractori vor fi Lockheed-Martin din Grand Prairie, în Texas, şi Camden, în Arkansas, anunţă agenţia.

Implementarea contractului necesită detaşarea a până la zece reprezentanţi ai Guvernului american şi contractorilor în România pe o perioadă de până la un an, adaugă sursa citată.

Contractul nu va afecta capacitatea de reacţie a Apărării americane, dă asigurări DCSA.

”Această notificare a unei eventuale vânzări este cerută de lege şi nu înseamnă că s-a încheiat (contractul de) vânzare(-cumpărare)”, subliniază aceeaşi sursă.

În 26 iulie, ministrul Apăririi, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că România va cumpără sisteme mobile americane de artilerie cu rachete HIMARS şi va achiziţiona încă 36 de avioane de vânătoare F-16 până în 2022.

“Pe lângă achiziţia rachetelor Patriot, o să începem procedurile pentru achiziţia sistemului de rachete HIMARS, cu precizarea că ele nu vor fi achiziţionate în acest an şi nu vom face plăţi.”, declara ministrul Apărării.

(News.ro)

Citește și...