O femeie însărcinată s-a aruncat în faţa trenului Bucureşti – Constanţa, împreună cu cei trei copii ai săi. Declaraţia mecanicului trenului implicat în incident – UPDATE

Vocea.biz / 17.08.2017
O femeie însărcinată s-a aruncat în faţa trenului Bucureşti – Constanţa, împreună cu cei trei copii ai săi. Declaraţia mecanicului trenului implicat în incident – UPDATE

Patru persoane au murit după ce au fost lovite de un tren interregio care circula pe magistrala 800 Bucureşti – Constanţa, între localităţile ilfovene Pasărea şi Brăneşti.

UPDATE 16.14: Procurorii au deschis dosar penal în cazul femeii care s-a aruncat în faţa trenului la Brăneşti, împreună cu cele trei fetiţe ale sale.

Dosarul penal a fost deschis in rem, pentru infracţiunea de omor, de către Parchetul Tribunalului Ilfov, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai instituţiei.

În acest caz, au fost făcute cercetări la faţa locului şi urmează să fie audiaţi mai mulţi martori, respectiv rude ale femeii.

UPDATE 15.10: Mecanicul care conducea locomotiva trenului implicat în accidentul de la Brăneşti soldat cu moartea unei femei şi a celor trei copii ai ei povesteşte că femeia şi copii au apărut din pădure şi, în pofida avertizărilor sonore, s-au aruncat în faţa trenului.

Cu lacrimi în ochi, bărbatul a spus că cei patru s-au aruncat în faţa în trenului.

Întrebat dacă a apucat să-i avertizeze, dacă a claxonat, mecanicul locomotivei a răspuns: “Bineînţeles că i-am claxonat. Au ieşit din pădure direct în faţa mea. Ce să fac?”.

El a povestit că femeia avea un copil în braţe, iar pe ceilalţi doi îi ţinea de mână şi s-au aruncat toţi în faţa locomotivei.

UPDATE 13:14: Femeia moartă împreună cu cei trei copii ai săi a scris în biletul de adio că îi pare rău şi că nu mai poate suporta suferința.

Femeia care a murit, joi dimineaţă, împreună cu cei trei copii ai săi lovită de un tren care circula pe ruta Bucureşti – Constanţa era din Brăneşti şi în biletul de adio pe care anchetatorii l-au găsit asupra ei scria că îi pare rău şi că nu mai poate suporta.

Femeia se numeşte Alexandra Braustea, din localitatea ilfoveană Brăneşti, şi avea trei fetiţe – Georgiana Mihaela, în vârstă de zece ani, Ana Maria, de opt ani, şi Andreea Nicoleta în vârstă de trei ani.

Potrivit anchetatorilor, femeia scria în biletul de adio găsit în buzunar că îi pare foarte rău, dar că nu mai poate suporta. De asemenea, din primele informaţii a reieşit că femeia era însărcinată.

UPDATE 13.05: Mecanicul de pe trenul IR1983 nu a fost înlocuit, au precizat reprezentanţii CFR Călători. Mecanicul a spus că poate continua drumul, iar colegii săi de la Siguranța Circulației au vorbit cu el, şeful de tren însoțindu-l în cabină până la destinație.

UPDATE 12.30: Fratele femeii care s-ar fi aruncat în fața trenului a declarat, în direct la Antena 3, că aceasta s-ar numi Alexandra Nedelcu. Prenumele a fost confirmat de anchetatori, însă nu și numele de familie, acesta putând fi numele dinainte de căsătorie. Fratele femeii a declarat că a fost anunțat de nașul său de tragedie, dar nu își explică gestul ei, pentru că nu ar fi avut probleme, se înțelegea bine cu soțul ei și își iubea copiii. Mai mult, acesta nu știa că sora sa ar fi fost însărcinată.

UPDATE 12.15: Ministrul Transporturilor a dispus crearea unei celule de criză formată din Secretarul de Stat pe domeniul Feroviar, reprezentanți CFR Infrastructură, CFR Călători, Autoritatea Feroviară Română (AFER) și AGIFER pentru analiza accidentului de tren în care și-au pierdut viața 3 copii și o femeie.

UPDATE 4: Potrivit CFR Călători, începând cu ora 11:49, trenul IR 1983 și-a reluat circulația.

CFR Călători a anunţat că circulația trenurilor în zonă este afectată, înregistrându-se întârzieri semnificative. Ca si efect trenurile spre / dinspre litoral vor circula cu întârzieri.

Pasagerii trenului IR 1932 Oradea – Mangalia, între care se găsesc și 40 de minori, primesc de la personalul feroviar apă, fructe, covrigei.

UPDATE 3: Femeia care a murit lovită de trem împreună cu cei trei copii era însărcinată. Anchetatorii ar fi găsit un bilet de adio, în care aceasta ar fi scris că îi pare rău, dar nu mai suportă suferința.

Femeia care a murit joi dimineaţă lovită de un tren interregio între localităţile ilfovene Brăneşti şi Pasărea, împreună cu cei trei copii ai săi, era însărcinată, iar anchetatorii ar fi găsit la locul accidentului un bilet de adio.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, Alis Grasu, a declarat pentru News.ro că din informaţiile pe care le-a primit de la locul accidentului femeia era însărcinată.

Sursa citată a precizat că cei trei copii au vârste de doi, cinci şi zece ani, iar mama avea 30 de ani.

Surse din Poliţie au declarat pentru News.ro că anchetatorii ar fi găsit la faţa locului un bilet de adio lăsat de către femeie.

UPDATE 2: Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, joi, în jurul orei 9.30, un tren interregio care circula pe magistrala 800 Bucureşti Constanţa cu o viteză de aproximativ 160 de kilometri la oră a lovit mortal patru persoane între staţiile CFR Pasărea şi Brăneşti, deocamdată nefiind stabilite împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul.

UPDATE 1: Potrivit primelor informaţii, o femeie, doi copii şi o minoră au decedat în urma accidentului, trupurile acestora fiind descoperite în halta Braneşti.

În prezent se fac cercetări pentru identificarea persoanelor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

La ora actuală, traficul feroviar în zonă este blocat.

(News.ro)

sursa foto: 123rf.com

Citește și...