Incendiul de la groapa de gunoi a Bacăului nu a fost stins nici după patru zile

Vocea.biz / 16.08.2017
Incendiul de la groapa de gunoi a Bacăului nu a fost stins nici după patru zile

Incendiul de la groapa de gunoi a municipiului Bacău, izbucnit, sâmbătă, din cauze încă necunoscute, nu a fost stins nici după patru zile de intervenţie continuă a pompierilor, care au acţionat în permanenţă cu cel puţin cinci autospeciale. Echipele de intervenţie au început să folosească şi spumogen pentru formarea unei pelicule care să întrerupă alimentarea cu oxigen a focarelor.

Versantul de nord al gropii de gunoi a Bacăului continuă să ardă pe o suprafaţă de peste un hectar, după ce pompierii nu au reuşit să-l stingă nici după mai bine de o sută de ore de intervenţie continuă, în care au acţionat permanent cu minimum cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă, titrează News.ro.

Echipele de intervenţie au epuizat şi rezerva de apă din incinta obiectivului, motiv pentru care au început alimentarea maşinilor cu o motopompă de mare capacitate. Practic, apa este adusă din râul Bistriţa, de la o distanţă de peste 700 de metri.

În plus, pompierii au început să folosească şi spumogen, substanţă cu care se formează o peliculă care să întrerupă alimentarea cu oxigen a focarelor. În această direcţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău a apelat la colegii de la Neamţ, care le-au furnizat o cantitate de 9.000 de litri de spumogen.

”În ciuda perioadei lungi de intervenţie, nu una dificilă, nu ne-am resemnat. Ne confruntăm cu cel mai mare incendiu din ultimii ani, unul fără pagube”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Reprezentanţii ISU Bacău nu au putut preciza când estimează că vor reuşi să stingă incendiul.

Citește și...