BNR lansează monede aniversare la 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș

Silvia Spanciu / 16.08.2017
BNR lansează monede aniversare la 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș

Banca Națională a României a anunțat că a va lansa patru noi monede aniversare pentru a marca împlinirea a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș.

Banca Națională a României a anunțat că va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede, din aur, argint și tombac cuprat, și o monedă din tombac cuprat, dedicate împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș.

Valoarea nominală a monedei de aur va fi de 100 de lei. Aversul va reda un detaliu ornamental exterior al bisericii mănăstirii Curtea de Argeș, cu inscripţia în arc de cerc „România”, valoarea nominală „100 lei”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Moneda de argint va avea o valoare nominală de 10 lei. Aversul monedei redă un detaliu ornamental exterior al bisericii mănăstirii Curtea de Argeș, inscripţia în arc de cerc „România”, valoarea nominală „10 lei”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Moneda de cupru va avea valoarea de un leu. Aversul va reda un detaliu ornamental exterior al bisericii mănăstirii Curtea de Argeș, inscripţia în arc de cerc „România”, valoarea nominală „1 leu”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș și inscripția în arc de cerc,”500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș”.

Moneda aniversara
sursa: BNR

Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede și monedele de tombac cuprat vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză, anunță BNR. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul va unul limitat. Vor fi disponibile 150 seturi de trei monede și 150 monede din tombac cuprat. Preţurile de vânzare, inclusiv broșura de prezentare sunt de 2.095,00 lei, fără TVA, pentru setul de trei monede și 80,00 lei, tot fără TVA, pentru moneda din tombac cuprat.

Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat, dedicate împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede și a monedelor din tombac cuprat, dedicate împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Citește și...