Traficul începe să se aglomereze pe autostrada A2, la finalul minivacanţei de Sfânta Maria

Vocea.biz / 15.08.2017
Traficul începe să se aglomereze pe autostrada A2, la finalul minivacanţei de Sfânta Maria

Traficul rutier a început să se aglomereze pe Autostrada Soarelui, marţi după-amiază, la finalul minivacanţei de Sfânta Maria, în timp ce pe DN1 traficul este intens şi se circulă în coloană încă de la ora 11.00, potrivit Poliţiei Române.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, pe autostrada A2, traficul a început să se aglomereze pe sensul spre Capitală, inclusiv în zona podului de la Feteşti, iar pe Drumul Naţional 1 Ploieşti – Braşov se circul intens, în coloană, pe sensul către Braşov, încă de la ora 11.00, inclusiv la Comarnic şi pe tronsonul Buşteni – Azuga.

Acesta a declarat că peste 1.600 de poliţişti de la Rutieră sunt pe teren duminică, pentru fluidizarea traficului şi acţionează cu 340 de aparate radar pentru depistarea celor care conduc cu viteză neregulamentară, titrează News.ro.

De asemenea, a mai spus el, un elicopter monitorizează şi supraveghează traficul rutier şi îndrumă echipele de poliţie de la sol în zonele unde există probleme de fluenţă a traficului.

Poliţiştii au aplicat, în patru zile din minivacanţa de Sfânta Maria, amenzi de peste 11 milioane de lei pentru infracţiunile constatate contra persoanei, patrimoniului şi la regimul siguranţei rutiere, reţinând aproape 2.000 de permise de conducere şi retrăgând peste 500 de certificate de înmatriculare auto. În cele patru zile, au fost constatate peste 3.300 de infracţiuni.

Citește și...