Corpurile a doi pescari români morţi în urma coliziunii de la Shoreham, găsite şi recuperate

Vocea.biz / 15.08.2017
Corpurile a doi pescari români morţi în urma coliziunii de la Shoreham, găsite şi recuperate

Corpurile a doi pescari români, a căror ambarcaţiune s-a scufundat în largul Shoreham în urmă cu peste o săptămână, au fost recuperate, a anunţat poliţia.

Mircea Ilie, în vârstă de 40 de ani, şi Irinel Popovici, în vârstă de 41 de ani, ambii din Brighton, făceau parte dintr-un echipaj de patru oameni, titrează News.ro.

Singurul supravieţuitor, un bărbat în vârstă de 45 de ani originar de la Londra, a fost găsit ţinându-se de o baliză în dimineaţa de 6 august, după ce ambarcaţiunea s-a scufundat.

Românul Traiam Dumitrache, în vârstă de 50 de ani, a decedat în acea dimineaţă, anunţau autorităţile atunci.

Corpurile lui Ilie, de la Elm Grove, şi Popovici, de la Barcombe Road, au fost găsite luni dimineaţa, pe 14 august, la aproximativ patru kilometri în largul Portului Shoreham.

Un pescar a alertat Paza de Coastă după ce a văzut un corp în apă. O barcă de salvare aparţinând RNLI Shoreham a fost trimisă, iar aceasta a adus la ţărm şi un al doilea corp, văzut în apă tot luni, două ore mai târziu.

Ambarcaţiunea ar fi intrat în coliziune cu o ambarcaţiune cu braţ de excavator, Vertrouwen, care se îndrepta către Grimsby.

”Poliţia se află în contact cu proprietarii, MacDuff Shellfish Ltd, care cooperează deplin în anchetă”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Ambarcaţiunea de mici dimensiuni pentru pescuit de plăcere a plecat din Portul Shoreham către miezul nopţii de 5 spre 6 august.

Ea s-a ciocnit cu ambarcaţiunea mai mare şi s-a scufundat după ce alansat un mesaj de salvare.

Un pescar comercial l-a descoperit pe supravieţuitor, iar corpul lui Dumitrache a fost recuperat cu un elicopter al Paze de Coastă.

Direcţia de anchetă pentru accidente maritime examinează ceea ce s-a întâmplat.

Citește și...