Controlul derulat de Inspecţia Judiciară (IJ) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader şi care avea ca termen de finalizare data de 11 august va fi prelungit până la 25 august, potrivit purtătorului de cuvânt al IJ, Alin Alexandru. El a precizat că urmează apoi redactarea raportului şi avizarea acestuia, iar cel mai târziu raportul cu concluziile controlului va fi înaintat CSM în 6 octombrie.
“Termenul pentru acest control a fost prelungit până la 25 august având în vedere volumul mare care trebuie verificat şi timpul scurt avut la dispoziţie”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.
El a explicat că după data de 25 august, când se încheie verificările, urmează redactarea raportului cu concluziile controlului, termenul fiind 15 septembrie, când raportul trebuie avizat de inspectorul şef al IJ.
“Cel mai târziu pe 6 octombrie, raportul va fi înaintat Secţiei pentru procurori a CSM”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.
Controlul Inspecţiei Judiciare la DNA a fost început în 17 iulie, la solicitarea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi avea ca termen de finalizare data de 11 august.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, în 3 iulie, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie.
Toader a anunţat atunci că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani.
“Cred că oarecum a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de anchetare a OUG 13 eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA şi am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei, dar vă rog să reţineţi că lupta împotriva corupţiei nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse şi condamnări deci, înseamnă în primul rând prevenirea săvârşirii faptelor de corupţie, urmând ca norma plenală să fie ultima soluţie”, declara ministrul Justiţiei.
Tudorel Toader îşi exprima speranţa că evaluările de management vor arăta “că nu avem o justiţie selectivă” şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor.
(News.ro)
sursa foto: Mediafax FOTO