Peste 1.700 de participanţi la Festivalul Untold de la Cluj-Napoca au avut nevoie de îngrijiri medicale în cele cinci zile ale manifestării, iar 44 dintre aceştia au fost transportaţi la spital.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în perioada 3-7 august, peste 260 de pompieri, medici de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD de la UMF Cluj au asigurat măsurile de intervenţie la Festivalul de muzică Untold.
Astfel, salvatorii au acordat primul ajutor pentru 1.716 persoane, iar 44 dintre acestea au fost transportate la spital, titrează
News.ro.
”Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de duminică spre luni, fiind asistate 520 de persoane”, precizează IGSU.
Comparativ cu ediţia de anul trecut a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o uşoară creştere, respectiv 5%.
Afecţiunile pentru care s-a solicitat sprijinul salvatorilor au fost diverse, fiind întâlnite solicitări pentru escoriaţii, dureri de cap, consum în exces de alcool până la suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe.
Pe durata festivalului, în zonă au fost montate cinci puncte medicale avansate şi un spital mobil, deservite de personal şi echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj. Acestea au fost asigurate permanent cu zece autospeciale de intervenţie.
Citește și...