Doi adolescenţi de 15 şi 16 ani, găsiţi înecaţi în râul Siret, unde se aflau la scăldat

Vocea.biz / 07.08.2017
Doi adolescenţi de 15 şi 16 ani, găsiţi înecaţi în râul Siret, unde se aflau la scăldat

Doi adolescenţi de 15 şi 16 ani, din judeţul Neamţ, au fost găsiţi înecaţi în râul Siret, după ce au intrat în apă să se răcorească. Un alt tânăr, de 19 ani, s-a înecat, în urmă cu două zile, în râul Moldova, în apropiere de municipiul Roman.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, cei doi adolescenţi s-au înecat la un interval de câteva zeci de minute, în localităţi diferite din zona municipiului Roman, dispariţia lor în râul Siret fiind anunţată la 112 de către prietenii cu care se aflau la scăldat, titrează News.ro.

Astfel, pompierii au intervenit, într-o primă fază, pentru căutarea adolescentului de 15 ani, care sărise în apă pentru a se răcori, fără a mai ieşi la suprafaţă. Echipajele ISU au reuşit să-l găsească pe băiat, însă, în pofida manevrelor de resuscitare, nu l-au mai putut salva.

Ulterior, pompierii au început căutările celui de-al doilea adolescent, însă acesta nu a fost găsit până la lăsarea întunericului. Astfel, acţiunile au fost întrerupte şi reluate luni dimineaţă, atunci când a fost găsit cadavrul băiatului de 16 ani.

”Cu siguanţă, canicula i-a determinat pe cei doi adolescenţi să se răcorească, însă nu au ţinut cont de faptul că în râul Siret sunt găuri rămase în urma exploatărilor de balast, care favorizează formarea de curenţi foarte periculoşi. De aceea, nu se recomandă scăldatul în locuri neamenajate şi fără supraveghere”, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Adrian Rotaru.

În urmă două zile, un alt tânăr, de 19 ani, s-a înecat în râul Moldova, tot în apropiere de municipiul Roman. Cadavrul său a fost găsit de pompieri în aceeaşi zi după ce fusese văzut de către un pescar.

Tags:
Citește și...