Mai mulţi stâlpi de electricitate şi copaci au fost rupţi de vânt în urma unei furtuni puternice care s-a produs, duminică seara, în judeţul Bihor, iar circulaţia rutieră pe DN1 (E60) Oradea – Huedin este îngreunată din cauza unui stâlp căzut pe carosabil, dar şi a ploii puternice.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, o furtună puternică a rupt mai mulţi stâlpi de electricitate în localităţile Şuncuiuş şi Borod.
Traficul rutier pe DN1 (E60) Oradea – Huedin se desfăşoară îngreunat, duminică seară, pe un fir alternativ, la intrarea în localitatea Borod dinspre Aleşd, după ce un stâlp electric s-a prăbuşit peste carosabil, titrează News.ro.
Circulaţia în zonă este îngreunată şi din cauza ploii torenţiale.
Judeţul Bihor se află duminică sub avertizare de cod portocaliu de furtună, fiind anunţate ploi puternice de 40-45 l/mp şi vânt cu aspect de vijelie, însoţit de descărcări electruce şi de grindină.
De asemenea, hidrologii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie pe afluenţii Crişului Repede.