Campanie Europol, cu ilustrate de vară pentru cei mai căutaţi infractori din Europa

Vocea.biz / 04.08.2017
Campanie Europol, cu ilustrate de vară pentru cei mai căutaţi infractori din Europa

Agenţia poliţiilor europene Europol a început o campanie pentru prinderea celor mai căutaţi infractori din Europa, în care este implicată şi Poliţia Română, publicând pe site-ul www.eumostwanted.eu cărţi poştale cu mesaje inedite, însoţie de informaţii despre cei căutaţi, care pot fi distribuite pe reţelele de socializare. Pe lista celor mai căutaţi infractori din Europa se află şi doi cetăţeni români, condamnaţi la mai mulţi ani de închisoare pentru înşelăciune, uz de fals şi spălare de bani şi, respectiv, pentru trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

“Poliţia Română şi EUROPOL fac apel la toţi utilizatorii din online pentru a afla informaţii despre cei mai căutaţi infractori. Dragi infractori, nu mai fugiţi de lege, Poliţia vă vrea în ţară, vara asta! Pentru executarea pedepselor, bineînţeles. Autorităţile de aplicare a legii din toată Europa au format echipe ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams), cu sprijinul EUROPOL şi vă solicită ajutorul pentru a identifica locaţiile celor mai căutaţi infractori, pentru a-i trage la răspundere pentru faptele comise”, este mesajul transmis de poliţişti.

Astfel, pe site-ul www.eumostwanted.eu sunt publicate ilustrate cu mesaje inedite pentru cei mai căutaţi infractori din Europa, însoţie de fotografiile acestora şi de informaţii despre ei. Ilustratele pot fi distribuite pe reţelele de socializare pentru a oferi sprijin autorităţilor în găsirea celor care au comis infracţiuni foarte grave, pe teritoriul a 21 de state europene, titrează News.ro.

“Prin share-uirea acestor ilustrate şi prin obţinerea de informaţii, ne puteţi ajuta poate cu o ultimă piesă a unui puzzle, care să conducă la tragerea acestora la răspundere. Cu cât aceste ilustrate sunt mai share-uite, cu atât cresc şansele ca aceştia să fie localizaţi”, subliniază autorităţile.

Pe lista celor mai căutaţi infractori ai Europei se află şi doi bărbaţi urmăriţi de poliţiştii români. Gheorghe Clapon, de 49 de ani, a fost condamnat la 9 ani şi 5 luni de închisoare pentru infracţiuni de înşelăciune, uz de fals şi spălare de bani.

“Dragă Gheorghe, contele Dracula sărbătoreşte parada anuală a vampirilor, iar tu eşti invitat. Vino după lăsarea serii, te vom aştepta. Cu drag, Poliţia”, este mesajul pentru Gheorghe Clapon.

De asemenea, Ionel Silvestru, poreclit Gigel Vlădilă, de 50 de ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

“Dragă Ivan, te invităm înapoi pe insula Afroditei. Plaja este plină de stridii perle şi de noi, aşteptându-te. Cu drag, Poliţia”, este un alt mesaj din Cipru adresat unui alt infractor, Milovanovic Ivan, acuzat de furt organizat sau armat, pe numele căruia există un mandat de arestare preventivă.

“Dragă Krzysztof, nu te-am mai văzut demult şi ne-ar plăcea să mai vorbim. Ţi-am rezervat o cameră mare, iar dragonul Wawel te va aştepta în peştera sa. Cu drag, Poliţa”, este mesajul din Polonia pentru Kus Krzysztof, condamnat la 6 ani şi 5 luni de închisoare pentru trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope şi furt organizat sau armat.

Site-ul a fost lansat la începutul anului 2016, fiind accesat de atunci de peste 2.5 milioane de persoane. 36 dintre cei mai căutaţi infractori din Uniunea Europeană au fost arestaţi prin intermediul acestei platforme, dintre care cel puţin 10 au fost prinşi ca urmare directă a informaţiilor primite de la cetăţeni, iar patru dintre cei căutaţi s-au predat singuri, după ce au apărut în acea listă.

Tags:
Citește și...