Iohannis cere Guvernului să-și facă temele privind relocarea Agenției Europene a Medicamentului

vocea.biz / 29.04.2017
Iohannis cere Guvernului să-și facă temele privind relocarea Agenției Europene a Medicamentului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Bruxelles, că relocarea de la Londra la Bucureşti a Agenţiei Europene a Medicamentului va fi posibilă dacă Guvernul ”îşi face temele mai bine”, precizând că așteaptă ca acesta să vină cu propuneri concrete privind sediul şi condiţiile financiare pentru ca România să fie o ţară atractivă pentru Agenţie.

UPDATE: Șeful statului a spus că ar fi excelent pentru România dacă ar primi o agenție și că va propune să fie un criteriu ca țările care nu au până acum agenții să aibă un bonus în selecție, dar trebuie să fim realiști.

”Dacă ne gândim, de exemplu, la Agenția Medicamentului, despre asta vorbește cam toată lumea, este o agenție mare, cu o mie de oameni, o mie de specialiști, laboratoare, și așa mai departe. Și prima condiție, indiferent de ce discutăm politic, este ca statul respectiv să ofere un sediu. Deci, Guvernul României va trebui cu maximă celeritate, dacă dorește această Agenție, să identifice un sediu care poate fi pus la dispoziție nu cândva, acum, în această toamnă, pentru această Agenție”, a explicat Iohannis, într-o conferință de presă, la finalul summit-ului european.

El a insistat că un element important este legat și de condițiile pe care le oferim acestor specialiști, fiindcă că sunt condiții speciale, și de locuire, și financiare, și multe alte lucruri.

”Deci, încă o dată, vor fi criterii politice, dar criteriile hard, de logistică, sunt deja clare în momentul acesta și dacă nu putem să oferim așa ceva, mă tem că șansele vor fi foarte mici”, a transmis șeful statului.

”Statele interesate trebuie să vină cu oferte foarte concrete şi aici cred că mai avem de lucru. Guvernul trebuie să-şi facă temele mai bine şi eu evaluez că undeva până la sfârşitul anului vom avea primele concluzii pe relocarea agenţiilor. Dar încă o dată, aici aştept, chiar aştept de la Guvern să-şi facă temele, să propună un sediu, să propună condiţii financiare şi aşa mai departe, tot ce trebuie pentru a fi o ţară atractivă pentru agenţie”, a spus Klaus Iohannis răspuzând unei întrebări legate de relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului.

 

Agenţia Europeană a Medicamentului supervizează siguranţa medicamentelor vândute în UE, o piaţă cu peste 500 de milioane de consumatori.

Milano, dar şi Viena şi Amsterdam şi-au exprimat deja intenţia de a atrage această agenţie, care aduce beneficii economice importante pentru oraşul-gazdă. Astfel, angajaţii sunt plătiţi de UE, iar oraşul unde se află sediul încasează venituri din chiriile pentru birouri, de exemplu. În plus, organizatorii de conferinţe, dar şi hotelurile pot avea de câştigat.

Citește și...