Colet cu cannabis din Italia. O femeie din Bacău a fost reţinută

Claudia Bonchis / 27.04.2017
Colet cu cannabis din Italia. O femeie din Bacău a fost reţinută

O femeie din Bacău a fost reţinută de procurorii DIICOT după ce a fost prinsă în flagrant când lua un colet cu jumătate de kilogram de canabis, pe care îl trimisese din Italia printr-un serviciu de curierat, drogurile fiind ambalate în pungi din plastic şi ascunse în haine, scrie news.ro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ au reţinut-o miercuri pe Elena Liliana Taban şi cer joi instanţei arestarea preventivă a acesteia, pentru trafic internaţional de droguri de risc.

Anchetatorii au stabilit că, în luna aprilie, femeia, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Ruşi-Ciutea, judeţul Bacău, a mers în Italia, de unde a achiziţionat 550 de grame de canabis, cu intenţia să vândă drogurile unor consumatori. După ce a pus drogurile într-un bagaj, printre haine, a trimis coletul printr-un serviciu de curierat, care asigură transportul de persoane şi colete pe relaţia Italia – România.

Bagajul a fost expediat în 25 aprilie, pe numele său, pentru a-l putea prelua când ajungea la Bacău. Femeia a plecat apoi din Italia cu un avion pe ruta Roma – Iaşi, potrivit DIICOT.

O zi mai târziu, în 26 aprilie, femeia a mers în municipiul Bacău, unde a luat legătura cu curierul, fiind prinsă în flagrant în momentul în care a preluat bagajul.

Anchetorii au găsit în bagaj aproximativ 550 de grame de canabis, drogurile fiind ambalate în pungi din material plastic transparent, cu fermoar autosigilant şi ascunse în mânecile unei haine.

Poliţia Română a precizat că femeia este suspectată că, în perioada 2014 – 2017, i-ar fi vândut unei persoane, în repetate rânduri, cantităţi de canabis cuprinse între 50 şi 100 de grame, droguri care ar fi fost achiziţionate tot din Italia.

Acţiunea a fost făcută împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Neamţ.

Citește și...