Mama copilului care marţi a căzut într-un puţ, în localitatea teleormăneană Balta Sărată, a fost externată, miercuri, din spitalul din Roşiorii de Vede şi a fost audiată la Poliţie, în dosarul in rem deschis în urma incidentului, pentru vătămare corporală din culpă. Şi bunicii din partea tatălui au fost chemaţi la audieri, tot miercuri, tatăl fiind cu băieţelul la spital, în Bucureşti, relatează News.ro.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru News.ro că mama copilului, dar şi bunicii din partea tatălui au fost citaţi pentru a fi audiaţi, miercuri, la sediul Poliţiei Judeţene Teleorman.
Mama băieţelului, care marţi la prânz a fost internată la Spitalul ”Caritas” din Roşiorii de Vede, fiind gravidă în luna a opta, a fost externată în cursul zilei de miercuri şi s-a prezentat la Poliţie, unde a răspuns întrebărilor anchetatorilor.
Atât audierea mamei, cât şi cea a bunicii s-au încheiat, iar la ora transmiterii acestei ştiri este audiat bunicul din partea tatălui.
Tatăl băieţelului este la Bucureşti, el plecând împreună cu fiul său încă de marţi seară, după ce operaţiunea de salvare s-a încheiat.
Poliţia Judeţeană Teleorman a deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă după ce băiatul a căzut la 16 metri sub pământ într-un puţ, el fiind salvat după o operaţiune care a durat mai mult de zece ore, timp în care a stat cu jumătate din corp în apă.
Sursa: News.ro