Dosarul morții jurnalistei Oana Dicu, preluat de Parchetul instanţei supreme, după aproape un an în care nu a fost dată nicio soluţie

vocea.biz / 24.04.2017
Dosarul morții jurnalistei Oana Dicu, preluat de Parchetul instanţei supreme, după aproape un an în care nu a fost dată nicio soluţie

Dosarul privind accidentul în care a murit jurnalista Oana Dicu a fost preluat, luni, de Parchetul instanţei supreme de la Parchetul Judecătoriei Sector 1, care a început ancheta în mai 2016 şi într-un an nu a dat nicio soluţie. Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor verifica şi cum a fost instrumentat acest dosar, dar şi toate cauzele de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 privind accidente de circulaţie.

Accidentul în care a murit jurnalista Oana Dicu s-a produs în 12 mai 2016, pe  DN 1, la ieşirea din Bucureşti, în zona Podului Băneasa, atunci fiind deschis un dosar la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

După aproape un an în care nu a fost dată nicio soluţie în această cauză, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deciz preluarea cauzei, pentru a fi “soluţionată cu celeritate”.

“Astăzi, 24 aprilie 2017, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, în vederea continuării urmăririi penale, cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 având ca obiect accidentul de circulaţie produs la data de 12 mai 2016 pe  DN 1, la ieşirea din Bucureşti – zona Podului Băneasa şi care s-a soldat cu moartea victimei D.O. Cauza a fost preluată în vederea soluţionării cu celeritate de către procurorii criminalişti din cadrul biroului specializat al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică”, a anunţat marţi Ministerul Public.

Procurorii urmează să stabilească şi condiţiile în care a fost instrumentat dosarul privind accidentul din mai 2016.

Totodată, din dispoziţia procurorului general al Parchetului instanţei supreme, Augustin Lazăr, o echipă de procurori de la Serviciul de îndrumare şi control va verifica toate dosarel aflate în lucru la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 şi care au ca obiect accidente mortale de circulaţie.

Accidentul a avut loc după ce un tânăr a intrat pe contrasens şi a lovit frontal maşina condusă de jurnalista Oana Dicu, de la Pro TV.

Citește și...