Concluzia legiștilor: Dor Geta Popescu și Eric Gulacsi au murit aproape imediat din cauza leziunilor “deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa”

vocea.biz / 24.04.2017
Concluzia legiștilor: Dor Geta Popescu și Eric Gulacsi au murit aproape imediat din cauza leziunilor “deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa”

Cei doi copii surprinşi de avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat au murit din cauza numeroaselor traumatisme cranio-cerebrale, iar decesul a survenit aproape imediat, potrivit medicilor legişti, scrie News.ro.

Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii alpinişti surprinşi de avalanşă spun că aceştia au murit la scurt timp de la producerea acesteia din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale “deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa”.

Aceştia au apreciat că nu se pot pronunţa în privinţa existenţei echipamentului de protecţie avut în momentul producerii catastrofei.

Duminică seară, jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, după o acţiune care s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, dar şi din pricina vremii neprielnice, cele două corpuri neînsufleţite fiind preluate de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală.

Potrivit unui comunicat de presă, de duminică după-amiază, al jandarmilor din judeţul Hunedoara, aceştia, alături de salvamontiştii implicaţi în acţiunea de recuperare a trupurilor celor doi copii alpinişti care şi-au pierdut viaţa în avalanşa din Masivul Retezat – Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi – au ajuns la Cârnic cu trupurile neînsufleţite ale adolescenţilor morţi pe munte.

La acţiunile din Masivul Retezat care au avut loc pentru salvarea victimelor avalanşei, precum şi pentru recuperarea corpurilor celor două persoane decedate au participat 18 jandarmi montani şi 36 de salvamontişti.

Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.

Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa cei doi copii alpinişti. Până duminică dimineaţă, poliţiştii audiaseră trei persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată.

Citește și...