Poliţia Română anunţă că autorităţile sârbe au informat că Sebastian Ghiţă a fost arestat în Republica Sârbă, pe o perioadă de 18 zile în vederea extrădării, începând cu 14 aprilie, scrie News.ro.
IGPR a precizat, luni, că fotografia lui Sebastian Ghiţă a figurat pe site-ul instituţiei până în momentul în care s-a primit din partea autorităţilor sârbe confirmarea oficială că acesta a fost arestat în vederea extrădării.
”Acest mesaj a sosit pe canalul de cooperare poliţienească Interpol în urmă cu câteva minute, datorită unor probleme tehnice apărute în sistemul Interpol Belgrad”, precizează Poliţia Română.
”Astfel, autorităţile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioadă de 18 zile în vederea extrădării, începând cu 14.04.2017”, anunţă IGPR. Poliţia Română a informat Ministerul Justiţiei, pentru că aceasta este instituţia abilitată a demara procedura de extrădare. Conform prevederilor legale, în acest moment Poliţia Română nu mai are competenţă în acest caz. În momentul extrădării, dacă autorităţile sârbe vor solicita ca partea română să efectueze escorta în ţară a inculpatului, poliţiştii români vor efectua acest serviciu, conform competenţelor, mai precizează Poliţia Română.
Marți, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a dat clarificări privind procedurile de extrădare ale lui Sebastian Ghiță. Potrivit acestuia, autoritățile trebuie să aștepte o eventuală contestație a procurorilor la decizia de extrădare. După ce instanțele vor verifica temeinicia procedurilor, extrădarea va fi solicitată de Ministerul Justiției.
”Biroul Național Interpol a informat instanțele din România, instanțele emitente ale mandatelor de arestare preventivă, cu privire la reținerea pentru 48 de ore ale lui Sebastian Ghiță. Pe 17 aprilie, a înștiințat instanțele emitente ale mandatelor de arestare cu privire la arestare preventivă a lui Sebastian Ghiță pentru 18 zile, începând cu 14 aprilie. Potrivit articolului 66 din legea 302, instanțele din România emitente ale mandatelor de arestare trebuie să verifice în procedură de urgență îndeplinirea condițiilor legale pentru a solicita arestarea. O eventuală contestație poate fi făcută doar de procurori. Ne alfăm în situația în care așteptăm de la instanțele de judecată încheierile de verificare a temeiniciei legalității declanșării procedurii de extrădare. În momentul în care primim de la instanțele de judecată respectivele încheieiri, declanșăm cererea de extrădare”, a clarificat Tudorel Toader.
”Ministerul Justiției are pregătită cererea, așteptăm încheierile de la instanța de judecată, iar în minutul următor dăm drumul la procedură. Momentan aștepăm de la instanțele de judecată. Vă asigur că din momentul în care primim de la instanțele de judecată, imediat ne îndeplinim obligațiile. Nu se pune problema să ieșim din termen”, a adăugat acesta.
Tudorel Toader a adăugat că, dacă autoritățile din Serbia vor decide să-l judece pe Sebastian Ghiță pentru folosire de acte false înainte de extrădare, acesta nu are mijloacele legale de a interveni.
”Eu îmi voi exercita competențele în limitele legii noastre, n-am competența să-i fac sugestii omologului din Serbia”, a spus ministrul Justiției, întrebat dacă poate negocia extrădarea cu ministrul sârb al Justiției.
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de joi spre vineri. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.