Scurtmetraj de Paște al Jandarmeriei Române. Ce e în geanta de materiale radioactive? (VIDEO)

Vocea.biz / 14.04.2017
Scurtmetraj de Paște al Jandarmeriei Române. Ce e în geanta de materiale radioactive? (VIDEO)

Jandarmeria Română a postat pe pagina oficială de Facebook un film de aproape trei minute, realizat de către personalul din București, în care se vorbește de un transport special pe care angajații au fost însărcinați să îl păzească.

”Un transport special de o valoare deosebită a ajuns în siguranță în România. Cei mai bine antrenați luptători ai Jandarmeriei au asigurat protecția acestuia şi l-au predat intact destinatarilor”.

Filmul arată jandarmii înarmându-se și plecând în misiunea care presupune traversarea Bucureștiului în automobile cu girofarurile pornite.

Jandarmii preiau o geantă pe care există un avertisment de materiale periculoase, radioactive pe care o duc la Muzeul Satului.

Geanta este predată unui cuplu în vârstă, care poartă haine tradiționale.

În geantă se dovedește, în cele din urmă, că era un coș de ouă încondeiate.

”Tradiția este importantă și trebuie păstrată”, spune bărbatul care primește ouăle la finalul filmului Jandarmeriei.

Filmul, care a adunat peste 40.000 de vizualizări în primele trei ore de la postare și a fost preluat de peste 800 de utilizatori ai rețelei de socializare a stârnit reacții împărțite.

În timp ce unii comentatori au felicitat jandarmii pentru efortul actoricesc, alții au catalogat ideea drept una ridicolă.

Citește și...