O femeie în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiată, marţi seară, de un tânăr de 19 ani, agresorul încercând să o înece într-un canal colector. Femeia lucrează ca agent de colectare la o firmă de credite.
Agresorul, un tânăr de 19 ani care a fugit după atac, a fost reţinut, miercuri, iar femeia, însărcinată în luna a doua, se află în spital.
Femeia lucrează ca agent de colectare la o firmă care oferă credite pe termen scurt şi a mers, marţi seară, să se întâlnească cu tânărul în vârstă de 19 ani, care este clientul firmei, pentru a încasa ratele restante.
Cei doi s-au întâlnit în Roşiori, în maşina femeii, iar la un moment dat suspectul a atacat-o pe aceasta cu un cuţit şi a înjunghiat-o la nivelul toracelui şi picioarelor.
Femeia a încercat să scape de agresor, însă acesta a prins-o în afara maşinii şi ar fi încercat să o înece într-un canal colector din apropiere.
Tânărul s-a speriat şi a fugit în momentul în care a văzut în apropiere un grup de copii care se jucau, el fiind identificat şi prins după câteva ore de la comiterea faptei. El a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de omor.
Femeia agresată, care este însărcinată în luna a doua, a fost transportată la spital cu mai multe plăgi înjunghiate însă nu se află în stare gravă.
Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor care a deschis o anchetă pentru tentativă de omor.